De ce bolnavii din România nu au acces la medicamente precum cei din Occident. Explicațiile managerului unei mari companii farmaceutice

Cătălin Radu, managerul Bristol Myers Squibb, o companie farmaceutică de top ce investește în cercetarea și dezvoltarea unor noi medicamente a explicat pe larg care sunt piedicile care duc la această problemă, care daca ar fi rezolvată, ar putea salva viețile multor oameni din țara noastră.

„E o diferență între înregistrarea unui medicament, care, în mod evident, trebuie să aibă o valoare științifică clară, un beneficiu, un profil de beneficiu-risc net favorabil, și compensarea efectivă.

Există un indicator la nivelul Uniunii Europene, se numește WAIT, și el face o analiză în Europa: cam care este durata medie între momentul avizării unui nou medicament sau a unei indicații — adică a fost dovedit că e mai bun decât precedentul, de către Agenția Europeană a Medicamentului — și momentul în care el este compensat în țara X, Y sau Z.

Din păcate, România aici este la coadă. Suntem, în ultimul raport publicat, la 780 de zile, adicăp mult peste doi ani.

Părerea mea personală este că ceea ce am văzut în ultimii doi-trei ani — pentru că ele așa se fac, calupuri de câte doi-trei ani —, ce medicamente s-au avizat și pe care le regăsim în compensare, ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi-trei ani mie îmi spune că următorul raport va arăta și mai prost pentru noi. Și mă aștept să sărim de 800 și ceva de zile.

Imaginați-vă un pacient oncologic, sau poate un tânăr cu o boală pe care o poate ține sub control, dar care trebuie să aștepte doi ani, aproape trei ani, ca să aibă acces la un medicament la care un pacient în Austria sau în Germania are acces în 100 și ceva de zile. Nu suntem europeni în domeniul ăsta”, a spus Cătălin Radu, managerul Bristol Myers Squibb.

Continuă explorarea

Obezitatea, factor de risc pentru fertilitate

Dr. Erna Stoian, medic primar Obstetrică-Ginecologie și coordonator al Centrului de Fertilizare in Vitro SANADOR, a vorbit despre riscurile pentru fertilitate pe care le aduce greutatea corporală...
22 ian 2026, 13:59

Antibiotice în mâncare. Cum ne afectează acestea

Alexandru Rafila a tras un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care îl au antibioticele prezente în alimentele pe care le consumăm.  „În Asia și în Africa se consumă antibiotice nu...
06 dec 2025, 07:55