Vineri, 20 decembrie, se împlinesc 35 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism al României. Sigur că această libertate a avut un preț. În aceeași zi, pentru a ascunde urmele de represiune, peste 40 de timișoreni au fost duși la București pentru a fi incinerați încât să le fie pierdută urma.
Într-un interviu acordat jurnalistului Tudor Curtifan pe canalul de YouTube Defense România, procurorul militar Dan Voinea a oferit câteva testimoniale de la fața locului, când s-a ocupat de arestarea vinovaților acestor fapte atroce.
„Ne-am dus după ea și a deschis ușa acolo unde se ardeau cadavrele și erau închiși muncitorii care au lucrat la arderea acestora. Unul, Mititelu, care era șeful grupei și femeia de serviciu erau închiși. Eram acolo, iar unul dintre muncitori a căzut în genunchi pentru că a crezut că îi ard și pe ei ca să nu se știe ce s-a întâmplat.
Mititelu mi-a spus: „Am ars la două cuptoare”. „Câți ai ars?” „Păi, zice, hai să vă spun. Aveam un cui și am tras pe perete câte o linie pentru fiecare cadavru.” Am numărat și erau 41. Am făcut fotografii care au ajuns în dosarul Timișoarei. Pe ei i-am dus la Parchet pentru a-i audia. Până seara l-am arestat pe Iosif care era Maior de securitate.”
Ordin de sus
Dan Voinea a povestit și despre modul în care a aflat tot planul arderii acestor oameni care, în fapt, au sfârșit pentru a-și câștiga libertatea.
„Iosif mi-a spus că a primit ordin de la șeful său, Ganciu, șeful cimitirelor din București care era colonel de securitate, a spus că a primit ordin direct de la Generalul Macri. A spus că a fost 18 ani în subordinea generalului Macri. Macri de la Timișoara i-a dat telefon lui Ganciu, care i-a dat ordin lui Iosif. Așa s-a făcut această ardere a cadavrelor, din ordinul tovarășei Elena Ceaușescu, care a spus că până vine Ceaușescu din Iran, trebuie să rezolve problema. Trebuia ascuns faptul că, din ordinul lui Ceaușescu, au fost împușcați studenți, elevi și muncitori la Timișoara.
Am audiat muncitorii, i-am arestat pe Iosif și Ganciu și am găsit și pe cel care a transportat resturile ce nu au putut fi arse complet. Mi-a spus Mititelu că era un om de la Ilfov care a venit cu o dubă mare și cu tomberoane de gunoi. În acelea am încărcat oasele ce au mai rămas din arderea cadavrelor. Mi-a dat numele omului și, întâmplător, îl cunoșteam. L-am sunat și, din acel moment, l-am ținut de martor. A venit omul, mi-a dat declarații și a spus: «Nu am fost de acord cu ce s-a întâmplat acolo la crematoriu.» Am făcut un raport și l-am trimis la Interne lui Moldovan”, spune procurorul.
Frica acelor zile
Dan Voinea a mai vorbit și despre sentimentul predominant al acelor zile din urmă cu trei decenii și jumătate. Frica domina. Încrederea era un concept ambiguu în acele zile, iar societatea era divizată.
„Am găsit rapoartele lor și m-am interesat cine a mai participat acolo, ca să includ aceste informații în dosar. Acesta a fost trimis în două săptămâni la Timișoara, unde s-a constituit un alt tribunal militar. Îmi era și teamă să țin un asemenea dosar. Era o frică constantă, nu știai niciodată cu cine stai de vorbă, cine e lângă tine. În acea perioadă, lumea era foarte împărțită, nu ca acum, când vorbim despre aceste lucruri cu multă ușurință.
Eu, de exemplu, v-am spus ce am trăit eu și ce am făcut eu. Nu mă interesează ce spun alții, că aceasta a fost realitatea. A fost o crimă oribilă și cred că avea dreptate și colegul meu care spunea că nu doar naziștii au făcut așa ceva. Uite că și comuniștii au făcut acest lucru. Mă întreb câți or mai fi ars acolo, la crematoriu, mulți opozanți probabil. Vă mai spun ceva: până astăzi în România nu au fost numărate victimele comunismului”, a conchis procurorul militar.