În România, 42% dintre elevi sunt analfabeți funcționali: cum influențează metodele de predare acest fenomen alarmant

În cea mai recentă ediție a emisiunii „DC Edu” de la DC News TV, Mariana Dogaru, președinta ARACIP, a discutat cu profesorul Sorin Ivan despre problema analfabetismului funcțional în școlile din România și despre cum metodele de predare influențează felul în care elevii înțeleg materia. 

42% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali 

În România, aproape jumătate dintre elevi sunt considerați analfabeți funcționali – adică nu reușesc să înțeleagă ceea ce citesc. Această realitate îngrijorătoare, subliniată de testele Pisa, ridică semne de întrebare asupra calității învățământului. 

În cadrul discuției, Mariana Dogaru a explicat că accentul pus doar pe reproducerea informației, fără a stimula gândirea critică, contribuie la dezvoltarea analfabetismului funcțional. 

„Dacă judecăm calitatea educației românești prin prisma testelor Pisa, care nu ne spun nimic bun de ceva ani, și prin prisma analfabetismului funcțional, 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali, sună șocant... Adică nu înțeleg ceea ce citesc, când se întâmplă să citească. Cum evaluăm calitatea? Avem un învățământ de calitate, dacă 42% dintre elevii români, aproape jumătate, sunt analfabeți funcționali?”, a întrebat moderatorul emisiunii, prof. univ. dr. Sorin Ivan. 

„Analfabetismul funcțional înseamnă că conceptele nu au devenit funcționale pentru copii. Să știți că accentele puse greșit pot să ducă la dezvoltarea analfabetismului funcțional. Și am să vă dau un exemplu. Am făcut exercițiul acesta cu foarte multe cadre didactice, tocmai să le fac să înțeleagă că modul în care pun întrebările la oră ajută dezvoltarea funcționalității conceptului. 

De exemplu, ai un text, dacă întrebările pe care le pui pe marginea textului sunt doar de reproducere a informației din text – știți că noi învățam că răspunsul este jumătate din întrebare – dacă pui foarte mult accent pe chestiunea aceasta, copilul nici măcar nu are nevoie să înțeleagă textul. El găsește ca un roboțel exact sintagma, exact propoziția, și o transferă în răspuns fără să înțeleagă textul”, a spus Mariana Dogaru. 

Elevii au potențial, dar întrebările din fișe îi limitează 

Experta a subliniat că întrebările folosite în școală pentru a testa înțelegerea unui text se limitează deseori la reproducerea informațiilor, fără să încurajeze conexiuni mai profunde sau aplicarea cunoștințelor. 

„Întrebările pe care le pui pe marginea textului sunt evident, în primă fază, de orientare în text, să vezi dacă și-a dat seama de etapele importante, dar de conectare a informației din text”, a continuat ea. 

„Dar știți ce e paradoxal? Vorbim de 42% analfabeți funcționali. În același timp, acești copii, poate nu toți, dar foarte mulți dintre ei, sunt foarte deștepți, sunt foarte inteligenți, pentru că Homo sapiens probabil că parcurge o nouă treaptă în societatea informațională, în era tehnologiei și a inteligenței artificiale. Ei au acces la un volum fabulos de informație. Deci au potențial, dar nu sunt antrenați în acest tip de exerciții, de abordări”, a intervenit moderatorul. 

„Da, dar luați la întâmplare orice fișă de pe internet, ce doriți dvs., să vedeți ce măsoară acea fișă de lucru. Să vedeți cum sunt puse întrebările pe marginea textului. E o problemă de abordare, de accent. (...) Trebuie să-i predau elevului și transferabilitatea cunoașterii, adică unde îmi trebuie mie chestia aceasta, nu-l las acolo undeva în aer”, a conchis președinta ARACIP.

Continuă explorarea

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00