Zodia care trebuie să evite conflictele cu colegii. Astrolog: Ești cam arțăgos!

Astăzi, trigonul dintre Venus și Saturn ne ajută să vedem lucrurile mai clar, mai ales în relații, dar și atunci când vine vorba de cumpărături impulsive, a explicat Daniela Simulescu la DC News TV. 

Gemeni sau cei cu ascendent în Gemeni  

Pentru Gemeni, ziua de astăzi vine cu o ocazie excelentă de a aplana tensiunile la locul de muncă. Deși în următoarele zile vei fi mai impulsiv, pregătindu-ți terenul din timp, poți evita ca cei din jur să ia prea în serios replicile tale mai tăioase. 

„Este o perioadă foarte bună pentru a mai atenua din conflictele cu colegii. Mercur, guvernatorul tău, va face un careu cu Marte zilele următoare și vei fi cam arțăgos, dar, dacă îți pregătești terenul, oamenii din jurul tău nu se vor supăra atât de tare doar pentru niște vorbe aruncate”, a spus astrologul la DC News TV. 

Rac sau cei cu ascendent în Rac 

Este un moment prielnic să te apropii de copii, să îi asculți și să încerci să îi înțelegi mai bine. Evită să iei hotărâri în locul lor și oferă ajutor doar atunci când ți se cere. 

„E o zi bună pentru a o petrece cu copiii, pentru a-i asculta, pentru a-i înțelege, chiar dacă sunt mici, chiar dacă sunt mari. Nu te grăbi să iei decizii pentru ei și nu te grăbi să-i ajuți dacă aceștia nu îți cer”.

Leu sau cei cu ascendent în Leu

Este un moment potrivit să reflectezi asupra relațiilor din familie. Acceptarea celor din jur așa cum sunt, fără a încerca să-i schimbi, poate aduce mai multă armonie. În schimb, poți lucra la propria ta atitudine pentru a îmbunătăți atmosfera din jurul tău. 

„Familia nu ți-o alegi. Ți-o dă Dumnezeu, universul, viața, cine vrei tu. Și când se întâmplă asta, ar fi bine să o accepți și să nu te chinui să o schimbi, pentru că nu mai reușești. De la o vârstă încolo, nimeni nu se mai schimbă. Dar ai putea să încerci tu să te schimbi, ca să fie totul mai bine în jurul tău”, a punctat astrologul. 

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00