Radu Popescu, director Teatrul Apropo, interviu. A renunțat la Medicină pentru teatru

Regizorul Radu Popescu, director la Teatrul Apropo, este invitat la DC News și DC News TV, vineri, 27 septembrie 2024, de la ora 16.00. Emisiunea va fi pe Facebook și Youtube.
Radu Popescu s-a considerat dintotdeauna scriitor și, înainte de toate, dramaturg. O piesă pe care a scris-o la 17 ani a fost nominalizată în 1995, la Concursul „Piesa Anului” organizat de către UNITER, la acea vreme unul dintre puținele premii de dramaturgie din România (și cel mai prestigios).

A urmat mai întâi Facultatea de Medicină, unde a (re)înființat trupa de teatru „de la Medicină” și a continuat să scrie pentru scenă. După nouă ani de Medicină, a renunțat la această carieră pentru a se dedica definitiv teatrului.

A absolvit Regie Teatru, în 2007, și Masterul de Scriere Dramatică, în 2009, la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” din București. În anul 2010 a înființat Teatrul Apropo și Festivalul „Bucharest Fringe” (Maratonul Teatrului Independent), unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru independent din România.

Textele sale sunt montate în teatre importante din România și străinătate: Milano, Torino, Teatrul de Stat din Constanța, Teatrul Național din Timișoara, Teatrul Apropo, Teatrul Tineretului Metropolis, Godot Cafe Teatru, Teatrul de Artă București, Teatrul de Stat din Oradea, Teatrul Național Radiofonic.

Vineri, la DC News, vom afla cum a fost la Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent. De asemenea, aflăm ce înseamnă teatrul independent, care este diferența față de teatrul privat. Este scump biletul la teatru? Teatrul de succes din Pipera. Vin corporatiștii la spectacole?

Mai multe aflăm vineri, 27 septembrie 2024, de la ora 16.00, pe Facebook și Youtube.

Continuă explorarea

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36