Cum vrea Burduja să facă statul în trafic de domeniul trecutului

Sebastian Burduja, candidat PNL la Primăria Capitalei, a detaliat soluțiile pe care le propune pentru a ameliora traficul din București, în cadrul emisiunii DC Votez, moderată de analistul politic Bogdan Chirieac pe DC News TV.

„Traficul este una dintre principalele probleme ale Bucureștiului” a transmis Burduja, explicând că soluțiile trebuie aplicate pe termen scurt, mediu și lung.

Soluții pe termen scurt

Burduja a subliniat necesitatea implementării unor măsuri imediate, accesibile și eficiente:• Semafoare inteligente: „Bucureștiul are din 2012, la nivelul a 150 de intersecții, dar trebuie să o extindă”.

• Interzicerea virajului la stânga pe marile bulevarde: „El blochează de multe ori traficul la orele de vârf. Te duci până la prima intersecție și te întorci. Așa-i în orice mare oraș și degrevezi foarte mult traficul”.
• Sensuri unice și sensuri giratorii în intersecțiile aglomerate: aceste măsuri sunt menite să fluidizeze traficul și să reducă blocajele.

Soluții pe termen mediu și lung

Burduja a menționat necesitatea unor proiecte de infrastructură mai complexe:

• Pasaje subterane: „În momentul în care duci traficul în subteran, permiți să redai orașul oamenilor prin zone pietonale civilizate, aerisite, cafenele, spații de birouri, locuințe într-un spațiu civilizat”.
• Piste pentru biciclete și benzi dedicate pentru transportul public: prin crearea de spații dedicate, se va încuraja utilizarea mijloacelor de transport alternative și se va reduce congestia traficului.

Proiect prioritar

Burduja a identificat un proiect specific pe care îl consideră esențial: „Pasajul la Statuia Leu, e de fapt continuare a Pasajului Basarab prin subteran, dincolo de Iuliu Maniu, pe lângă Palatul Cotroceni și ieșire direct în Progresul”, a expus el

Continuă explorarea

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12