Clienții doctori care au marcat-o pe avocata Eliza Ene Corbeanu. „Am văzut în ochii lor atâta durere. Doar s-au opus sistemului”

Eliza Ene Corbeanu a vorbit la emisiunea „Culisele Justiției” moderată de Laura Duță despre cazurile care au marcat-o în cariera sa de avocat.

Pacienții cereau să meargă în fața judecătorului pentru a-i apăra pe medicii inculpați

„Cel mai tare m-am atașat de clienții doctori pe care i-am avut. Cel puțin doi dintre ei au fost niște oameni remarcabili. Aceștia au în spate o armată de pacienți recunoscători pe viață, dar au ajuns pe de o parte să le fie pus la îndoială inclusiv modul în care au făcut această profesie, iar pe de altă parte să fie acuzați pe nedrept.

Am văzut în ochii lor atâta durere și am primit foarte multe mesaje de la pacienți. La un moment dat nu am știut cum să le mai gestionăm, fiindcă erau oameni care își doreau să vină în fața judecătorului și să spună că acel doctor niciodată nu le-a cerut nimic sau acelui doctor nu au putut niciodată să-i dea nimic”, a explicat avocata la DC News TV.

Motivele din spatele anchetelor

„Aceste lucruri te încarcă, fiindcă este greu să-i explici unui om care și-a dedicat toată viața unei profesii și a salvat atâtea vieți că, la un moment dat, cineva a ales să regleze niște conturi personal cu tine pentru că te-ai opus de exemplu ca pacienți români să fie operați în țară și nu în afară, pe mulți bani, știind că tu și cu ceilalți colegi puteați să faceți aceste operații.

Dacă te-ai opus acestui sistem, prin care se câștigă enorm de mulți bani, a trebuit să pleci pe cea mai din dos ușă și să ajungi la finalul carierei care până la urmă s-a terminat cu bine, însă anii aceia au lăsat niște dâre de suferință pe care absolut niciun medic, oricât de priceput ar fi, nu le mai poate vindeca”, a adăugat Eliza Ene Corbeanu.

Continuă explorarea

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12