Iohannis nu l-a decorat pe Năstase la 20 de ani de la aderarea la NATO. „Ba chiar am fost anunțat că mi se retrage o decorație acordată de Iliescu”

Adrian Năstase a spus în direct la DC News TV că președintele Klaus Iohannis nu numai că nu l-a decorat pentru munca depusă între 1997 și 2000 pentru aderarea la NATO, ci i-a și retras decorația acordată de Ion Iliescu.

Năstase, unul dintre artizanii aderării României la NATO

„Între 1997 și 2000, ați avut un merit deosebit pentru aderarea României la NATO. E bine ca lumea să-i știe pe adevărații artizani, pe cei care au făcut acest lucru posibil, pentru care ne bucurăm cu toții astăzi. V-a decorat președintele Klaus Iohannis la 20 de ani de la aderare?”, a transmis jurnalistul Bogdan Chirieac.

„Cred că a dorit să facă lucrul acesta, dar cred că a uitat. A fost ocupat cu altele. Probabil [era la golf], golf jocul, nu Războiul din Golf”, a răspuns Adrian Năstase.

Recepție la Cotroceni?

„Chiar și așa, ați fost la Washington, ați semnat documentul. S-au împlinit 20 de ani în aprilie. Nu v-a invitat la Cotroceni?”, a insistat Chirieac.

Râzând, Năstase a replicat: „În mod evident că nu. M-a invitat la Cotroceni în urmă cu câțiva ani la Ziua Națională. Am crezut că este vorba de un mod de a privi mai detașat, obiectiv, trecutul politic cu bune și cu rele, așa cum s-a întâmplat în România, dar după două zile am fost anunțat că mi se retrage o decorație acordată cu 15 ani în urmă de către Ion Iliescu pentru aceste chestiuni despre care vorbim astăzi, acum. Klaus Iohannis a avut totuși o anumită preocupare de decorare... sau de «dedecorare» a mea”.

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33