Marea bubă a școlii românești: Profesorii experți în domeniile lor nu garantează o predare de calitate

Prof. univ. dr. emerit Emil Păun a explicat cât de important este ca masterul didactic să devină realitate în România. Deși s-ar crede că o persoană care stăpânește extraordinar de bine domeniul său este și un profesor bun, adevărul nu este acesta.

Cheia pentru a fi un profesor bun

„După părerea mea a fi profesor nu înseamnă să fii matematician sau istoric, ci să știi să transmiți cunoașterea din domeniul respectiv elevilor cu care lucrezi. Asta este cheia. La ora actuală, noi avem profesori buni în domeniilor lor de activitate, dar nu știu să facă acest lucru.

Pe de altă parte, uneori există și o perspectivă antipedagogică în universități când vine vorba de pregătirea profesorului. Practica pedagogică sau alte aspecte care țin de modul de predare sunt marginalizate”, explică prof. Păun.

Masterul didactic, cea mai bună soluție a crizei actuale

„Așa este, este privilegiată pregătirea de specialitate – în drept, în științe economice și așa mai departe”, a continuat prof. Ivan.

„De aceea eu sunt adeptul masterului didactic. Va rezolva multe lucruri, pentru că e pe o perioadă de doi. Cine accede acolo, bursier fiind, trebuie să știe că se pregătește pentru cariera didactică. Dacă vreau să am profesori buni, atunci trebuie să fac și lucrul acesta, să am un sistem special de pregătire”, a conchis prof. Emil Păun.

Continuă explorarea

Cu ce se ocupă, de fapt, FNGCIMM. NU dă credite

Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM, a explicat într-un interviu pentru DC News şi DC Business, cu ce se ocupă, de fapt, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru...
21 mar 2026, 08:43

Instituţia cheie care lipseşte din România

Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a spus care este instituţia cheie pe care România nu o are.  „Se moare pe şosele, acum când vorbim sigur se produc accidente undeva pe şoselele...
13 apr 2026, 14:43