Andrei Ionuţ Blendea a făcut facultatea în Marea Britanie şi a explicat, la Generaţia Globală, de ce acest lucru i s-a părut mai avantajos din punct de vedere financiar decât în România.

„A fost un risc asumat, după părerea mea. Nu mai fusesem în Marea Britanie până în momentul în care am coborât din avion şi m-am îndreptat spre căminul de studenţi. Atunci a fost pentru prima dată. Era complet un mister pentru mine. Nu ştiam la ce să mă aştept, cum va fi, dar a fost fain.

Salariul minim din Marea Britanie era foarte bun la vremea aia şi am făcut nişte calcule, să văd dacă mi-aş permite să merg la facultate în România, comparativ cu Marea Britanie. Şi în Marea Britanie ieşeam mult mai bine pe partea asta. Ei sunt foarte flexibili cu munca part-time, contractele part-time sunt plătite la oră. Pe când în România este foarte greu să îţi găseşti ceva part-time ca student, din cauza modului în care este structurat sistemul de taxare la noi, comparativ cu alte ţări.

Am avut un împrumut pentru taxa de studii, care e în jur de 9000 lire pe an. Sistemul funcţionează astfel: îţi iei un împrumut de studii, îl plăteşti după ce termini facultatea, dar plăteşti doar 9% după ce depăşeşti un anumit prag de venit. E ca un fel de taxare progresivă”, a declarat Andrei Ionuţ Blendea la Generaţia Globală.