Legea Anastasia a fost promulgată pe 13 iulie 2023, iar de atunci are deja efecte. Vlad Pascu este primul care a fost condamnat pe baza acestei legi. Legea Anastasia trimite la închisoare şoferii care provoacă accidente rutiere grave atunci când se află sub influenţa alcoolului, substanţelor interzise sau conduc fără permis. 

Prima variantă a legii a picat, însă, în Parlament, iar motivul este uluitor. Iată ce ne-a spus Robert Cazanciuc, iniţiatorul acestei legi. 

„Am pornit un demers cumva de unul singur. Din discuţii cu mai mulţi colegi mi s-a zis că e prea dură legea, că poate merg prea departe. Poate am mers prea departe pentru acel moment din punctul unora de vedere, dar din punctul meu de vedere, care încercam să protejez viaţa, nu era deloc prea dură, prea exigentă această măsură. Vorbim de viaţă, nu de dreptul de a conduce. Sigur, e important ca oamenii să poată să conducă, dar e important şi ca noi să putem merge liniştiţi pe drum fără să vină cineva să ne pună punct, când noi mai aveam lucruri de făcut pe lumea asta. 

Nu a fost uşor de dus bătălia. În primă fază am pierdut în Parlament. Legea a trecut de Senat, dar a fost respinsă în Camera Deputaţilor. Prefer să spun că a fost o conjunctură politică. Erau mai mulţi împotriva noastră şi nu am avut câştig de cauză. 

Dar adevărul e puţin mai dureros. Nu a fost neapărat un vot politic, ci pur şi simplu unii se gândeau că ar putea ajunge în acea situaţie. Pentru mine a fost halucinant că cineva din Parlament se poate gândi că ar putea fi atât de beat sau drogat la volan încât să omoare pe cineva”, a declarat Robert Cazanciuc, senator PSD, la interviurile DC News şi DC News TV. 

Cum a fost readusă legea în prim-plan 

Accidentul în care o fetiţă de 4 ani, pe nume Anastasia, a fost ucisă în faţa casei de un şofer fără permis de conducere, a repornit discuţiile. Iar de această dată, Robert Cazanciuc a decis să joace cartea emoţiei. 

„La puţin timp după ce legea a fost respinsă, din păcate, s-a întâmplat accidentul fetiţei de 4 ani, Anastasia, care a fost ucisă în faţa casei de un şofer fără permis. Le-am spus atunci colegilor, ‘vedeţi unde se ajunge dacă nu luăm măsuri din timp?’. Poate, cumva, Anastasia era salvată. Pentru că dezbaterile publice în jurul ideii de înăsprire au fost numeroase. Opinia publică aştepta o măsură din asta fermă, să îi trimitem la închisoare pe cei care se urcă băuţi la volan, fără permis sau drogaţi. Dezbaterea asta i-ar fi făcut pe unii, chiar până să ajungă la nivel de lege, să aibă inhibată dorinţa asta de a se urca băuţi la volan. (…) Le-am spus colegilor mei că voi relua demersul şi voi face în faţa Camerei Deputaţilor, care a respins legea, un panou cu toate fotografiile celor care au murit din momentul respingerii legii până în momentul adoptării unei noi legi, ca să decidă ei cine putea fi salvat. Am decis să apelez la emoţie pentru a-i convinge că nu ne putem juca cu vieţile oamenilor, că stă în decizia noastră să schimbăm lucrurile. Trebuie doar să înţelegem locul în care ne aflăm şi rolul nostru. Şi de data asta nu am mai fost singur, au fost zeci de colegi de la toate partidele care au semnat iniţiativa şi am avut un vot aproape unanim”, a mai declarat Robert Cazanciuc. 

Youtube video image