Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunţat Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe (GFZ), relatează Reuters şi DPA.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 77 km (47,85 mile), potrivit centrului german.
Anterior, GFZ informase că seismul a avut o magnitudine de 6,5.
Serviciul Geologic al SUA (USGS) a raportat că seismul a avut magnitudinea 6,1 şi s-a produs la adâncimea de 68,9 kilometri, având epicentrul localizat la aproximativ 58 de kilometri nord-est de micuţa localitate Eloúnda.
Toate brigăzile de pompieri elene se află în alertă maximă în întreaga Cretă, după cutremurul din largul insulei, aflată în Marea Mediterană.
Serviciul nu a primit nicio solicitare de asistenţă până acum, au precizat pompierii.
Localnicii au declarat pentru presa elenă că acest seism s-a simţit neobişnuit de lung. Conform ziarului To Proto Thema, cutremurul a fost resimţit puternic în peninsula Peloponez, insulele Ciclade şi chiar până în Cipru.
Thanasis Ganas, director de cercetare la Institutul de Dinamică a Pământului din Atena, a declarat că nu se aşteaptă să se înregistreze replici.
Din precauţie, autoritatea elenă pentru managementul dezastrelor a emis o avertizare de tsunami, transmiţând mesaje de alertă prin SMS locuitorilor din regiunea afectată. Din fericire nu s-a produs un tsunami.
Acest seism se produce la doar câteva zile după ce o serie de mici cutremure au zguduit partea de nord a insulei Evia, a doua cea mai mare insulă a arhipelagului elen.
În interval de timp de 24 de ore, câteva cutremure cu magnitudinea maximă de 4,7 au lovit regiunea, fiind resimţite până la Atena, la aproximativ 130 de kilometri spre sud. Conform presei elene, peste 50 de locuinţe au fost afectate.