Vasile Bănescu a explicat la podcastul Obiectiv EuroAtlantic de ce sintagma „Toma necredinciosul” este una dintre cele mai nedrepte formule, dar şi de unde a pornit ea, de fapt.
„Îndoiala ţine de actul de cugetare. Dubito ergo cogito. Spun în latină pentru că sunt nişte cuvinte celebre din filozofie. Mă îndoiesc, deci gândesc. Îndoiala are relevanţa ei. Nu există om fără îndoială.
Cel mai cunoscut caz este cazul apostolului Toma care, nefiind prezent la prima înfăţişare după învierea lui Iisus către apostoli, în săptămâna următoare când participă la întâlnirea cu ei şi află că Iisus a înviat, că a venit la ei, că l-au văzut, se îndoieşte. Asta nu înseamnă că e necredincios, e una dintre cele mai nedrepte formule despre Toma. E greşit! Un om sceptic e un om care se îndoieşte până la proba contrarie, deşi, cum spune Iisus, idealul este să acorzi încredere în mod reflex. Cum albina face miere, nu face altceva, binele te învaţă a-l face ca albina mierea ei, cum spune Vlahuţă. Adică să faci binele din reflex. Aşa şi credinţa ideală este acea încredere pe care o acordăm în mod reflex lui Dumnezeu.
Faptul că s-a îndoit pe Iisus nu l-a supărat. Dumnezeu nu porunceşte, nu are o relaţie milităroasă cu nimeni, Iisus însuşi este prototipul blândeţii şi al înţelegerii.
Aşadar, ce i-aş spune unui ateu depinde şi de ce m-ar întreba. În primul rând, i-aş spune că eu nu cred în ateismul deplin. Ateismul pur nu cred că poate exista. În primul rând, asta înseamnă a exclude ultraradical ideea de cauză a lucrurilor. A refuza să accepţi că există o cauză a toate, un început care să aibă legătură cu un act creator. Ştiinţa, deşi e atât de sofisticată azi, nu poate răspunde încă raţional, riguros, la întrebarea „cum a apărut ceva din nimic”. Pentru că se presupune existenţa unui nimic înainte de ceva”, a declarat Vasile Bănescu la Defense România.
