Începând de joi, spectacolele din Piaţa Leicester, centrul nevralgic al artelor stradale din Londra, vor fi interzise şi considerate infracţiune, în urma plângerilor venite din partea riveranilor şi a unei hotărâri judecătoreşti care a dat o lovitură artiştilor ambulanţi, relatează agenţia EFE.
Pe 26 martie, un judecător al Curţii Magistraţilor din City-ul londonez a dispus încetarea „busking-ului” (spectacolele stradale) în acel loc emblematic, motivând că zgomotul produs de numeroasele concerte presupune o „tortură psihologică” pentru locuitorii şi companiile din apropiere, una dintre acestea, Global Radio, fiind de altfel cea care a depus plângerea.
Hotărârea instanţei a obligat primăria districtului londonez Westminster să suspende începând din 17 aprilie autorizaţia pentru cele două zone pe care le desemnase pentru desfăşurarea de spectacole în Piaţa Leicester.
Primăria a implementat un sistem de autorizare a divertismentului stradal în aprilie 2021, dar de atunci a redus cu 90% spaţiile permise pentru desfăşurarea unor astfel de spectacole în centrul Londrei şi a acţionat în judecată aproximativ 20 de artişti pentru încălcarea regulilor, pe unii amendându-i cu sume de până la 2.500 de lire sterline.
În semn de protest, un grup de muzicieni s-a adunat miercuri pentru a cânta – probabil pentru ultima dată – în piaţă, purtând pancarte cu mesaje în care afirmau că spectacolele stradale nu sunt un delict şi au cerut administraţiei locale a districtului Westminster să înceteze „uciderea” culturii, ei acuzând de asemenea Global Radio că „reduce la tăcere” artiştii.
Unul dintre aceştia, Nick Howe, care afirmă că-şi câştigă parţial existenţa cântând pe străzi, a sugerat şi unele soluţii de compromis, precum revizuirea amplasamentelor sau stabilirea unei limite de decibeli.
De partea sa, primăria a subliniat că nu are de ales în faţa unei hotărâri judiciare pe care este obligată s-o aplice şi a subliniat că, deşi „artiştii stradali sunt o parte foarte îndrăgită a identităţii oraşului nostru, trebuie să asigurăm un echilibru cu datoria de a proteja locuitorii şi afacerile”.
Printre figurile cinematografice din Mary Poppins, Harry Potter sau Mr. Bean care înconjoară emblematica Piaţă Leicester, va lipsi de acolo şi artistul Tommy, în vârstă de 45 de ani şi de origine română, după 10 ani în care a dat viaţă unor personaje precum Charlie Chaplin, spre încântarea turiştilor.
„Mi-au spus că şi eu trebuie să plec pentru că, dacă rămân aici, va veni cineva să cânte sau să se joace alături de mine şi să facă gălăgie”, spune Tommy, care nu ştie unde va putea – sau dacă va putea – să-şi continue această activitate, ceea ce îl afectează „fizic şi psihologic”.
Pe aceleaşi străzi care au văzut cândva naşterea unor vedete precum Ed Sheeran sau Rod Stewart, noile generaţii de „buskers” londonezi şi-au luat rămas bun pe ritmurile piesei „Skyfall” a lui Adele, iar versul în care spune că atunci „când totul se va destrăma, vom rămâne în picioare şi vom lupta toţi împreună” a căpătat un nou sens în vocile lor.