Un proiect de lege privind extinderea vaccinării gratuite anti-HPV pentru fetele şi băieţii cu vârste cuprinse între 11 şi 26 de ani a fost depus, marţi, la Parlament.

În prezent, gratuitatea este asigurată pentru cei cu vârste între 11 şi 18 ani.

Proiectul este semnat de parlamentari PNL, PSD, UDMR, USR şi de la grupul minorităţilor naţionale.

„Această măsură este esenţială pentru reducerea incidenţei cancerului de col uterin şi a altor afecţiuni asociate infecţiei cu HPV. România se află, din păcate, printre ţările europene cu cele mai ridicate rate de incidenţă şi mortalitate din cauza acestui tip de cancer. Prin acest proiect de lege, ne aliniem practicilor europene şi asigurăm accesul gratuit la vaccin pentru o categorie extinsă de beneficiari, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă al PNL, deputatul liberal Ovidiu Cîmpean, unul dintre iniţiatori.

Liberalii arată că, în prezent, prevenţia şi screening-ul insuficient organizat fac ca România să aibă o rată de incidenţă a cancerului de col uterin de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Proiectul de lege care vizează completarea Legii 95/2006 propune ca vaccinul anti-HPV să fie inclus în schema de vaccinare finanţată de stat, asigurând astfel o protecţie eficientă împotriva unei afecţiuni care poate fi prevenită în proporţie de 100%.

„Vaccinarea anti-HPV nu este doar o măsură de sănătate publică, ci şi o investiţie pe termen lung în bunăstarea generaţiilor viitoare. Costurile tratamentelor pentru afecţiunile cauzate de HPV sunt considerabile, iar prevenţia este cea mai eficientă soluţie. Prin această iniţiativă, România face un pas decisiv în combaterea cancerului de col uterin şi în protejarea sănătăţii populaţiei”, a subliniat şi senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, de asemenea, iniţiator al proiectului, conform sursei citate.

Şi deputata Raluca Turcan a atras atenţia asupra importanţei prevenţiei.

„Adoptarea propunerii legislative prin care vaccinul împotriva infecţiei cu HPV devine gratuit pentru tineri între 11 şi 26 de ani este o şansă reală de a salva vieţi. Într-o ţară unde femeile au un risc de 2,5 ori mai mare de a fi diagnosticate cu cancer de col uterin şi un risc de 3,2 ori mai mare de a muri din această cauză faţă de media europeană, nu ne mai permitem ezitări sau prejudecăţi. Este timpul să ieşim de pe această listă a ruşinii! Atrag atenţia că vaccinarea băieţilor este la fel de importantă precum cea a fetelor, pentru că HPV nu discriminează – am întâlnit, din păcate, mulţi români care nu sunt conştienţi de acest lucru. Prevenţia este cuvântul de ordine: nu putem permite ca ignoranţa sau dezinformarea să condamne generaţiile viitoare la suferinţă”, a transmis Turcan, conform Agerpres.