Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marţi că, deşi crede că nu i se va acorda niciodată, merită Premiul Nobel pentru Pace, distincţie pentru care a fost nominalizat în primul său mandat de preşedinte (2017-2021), transmite miercuri EFE.

„Nu îmi vor da niciodată un Premiu Nobel pentru Pace. Este păcat. Îl merit, dar nu mi-l vor da niciodată”, le-a declarat reporterilor preşedintele Donald Trump în Biroul Oval înainte de a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

În 2021, parlamentarul norvegian Christian Tybring-Gjedde l-a propus pe Donald Trump drept candidat la Premiul Nobel pentru Pace tocmai pentru rolul său în conducerea negocierilor Acordurilor Avraam, care au normalizat relaţiile dintre Emiratele Arabe Unite şi statul Israel.

În acel an, premiul a fost câştigat de jurnaliştii Maria Ressa din Filipine şi Dmitri Muratov din Rusia.

Premierul Netanyahu este primul lider străin pe care preşedintele SUA l-a primit la Casa Albă după revenirea sa la putere pe 20 ianuarie.