Aproximativ 20 de desene nud realizate de Yves Saint Laurent au fost vândute cu preţuri de până la şase ori mai mari decât estimările lor maxime în cadrul licitaţiei de opere de artă şi obiecte provenite din colecţia privată a regretatului creator de modă şi a partenerului său de viaţă, Pierre Bergé, a anunţat luni casa Sotheby’s, citată de AFP.

Un „nud erotic” datat din 1980 şi-a găsit cumpărător pentru 24.000 de euro, de patru ori mai mult decât estimarea sa, iar un „nud cu turban” din aceeaşi perioadă a fost adjudecat cu 21.600 de euro, de şase ori mai mult decât estimarea sa, au precizat reprezentanţii casei Sotheby’s.

Licitaţia, intitulată „Yves Saint Laurent – Pierre Bergé: Une collection intime”, s-a desfăşurat online în perioada 21 – 30 ianuarie, în timpul Săptămânii Modei de la Paris.

În plus faţă de aceste nuduri, colecţia a inclus o selecţie de opere de artă achiziţionate de acest cuplu de la galeria Kugel, inclusiv un medalion din porţelan din perioada Imperiului (1810-1815) reprezentând profilul unui soldat roman. Alte puncte de atracţie ale colecţiei au inclus fotografii de Andy Warhol, Helmut Newton, Alice Springs şi Martine Barrat.

În total, licitaţia a strâns 444.560 de euro şi au fost vândute 100% din loturi.

În timpul Săptămânii Modei de la Paris, casa Sotheby’s a organizat şi partea finală a licitaţiei dedicate moştenirii creatorului de modă german Karl Lagerfeld. Aproape 250 de obiecte – caricaturi, un iPod, obiecte de mobilier şi ţinute vestimentare legendare – şi-au găsit cumpărători pentru un total de peste 1,1 milioane de euro.