La emisiunea „România are nevoie de tine, implică-te” a fost invitată fosta deputată de Diaspora, Simina Tulbure, ea a vorbit, cu această ocazie, despre nevoile pe care românii plecați peste hotare le au.

Sunt multe lucruri de care acești oameni depind, fie că sunt plecați de doar câțiva ani sau care au fugit în timpul comunismului. Deputata spune că în anumite cazuri statul are de pierdut din relația slabă pe care o are Parlamentul cu comunitatea de români din diaspora.

Legătura cu acești oameni este esențială. Au de pierdut atât persoanele plecate peste hotare dar mai ales țara, prin răcirea acestor relații, iar șase reprezentați în legislativ pentru milioanele de români din țările din întreaga lume sunt prea puțini pentru a centraliza toate nevoile lor.

„Mie mi-a fost foarte greu în acest mandat să ajung în toate comunitățile de români și, chiar dacă încerci să faci un tur în Germania sau în Anglia, tot nu reușești să ajungi la toți oamenii. Ei trăiesc în diferite comunități. Există mai multe comunități, într-adevăr, unde sunt puțin mai mari, cum ar fi în Luton, în Anglia, sau în Nurenberg, în Germania. Deci, sunt într-adevăr pe comunități, dar în primul rând, Camera Deputaților sau Senatul, nu oferă resursele necesare pentru a putea călători în aceste locuri. Avem doar patru deplasări pe an de circumscripție, ceea ce e foarte puțin.

Citețte și: Cum ne aduce Crăciunul mai aproape de Dumnezeu. Lecțiile profunde ale unui preot ortodox

Șase parlamentari sunt puțini, mai ales pentru că reprezentăm tot globul pământesc. Eu am depus în parlament un proiect de lege pentru a avea o reprezentativitate mai mare în parlament pentru diaspora, dar nu a trecut, din păcate. Francezii și italienii au parlamentari de diaspora mult mai mulți, aproape 15. Într-adevăr, ei au și țări mult mai mari și populația este mai mare, dar chiar și așa am observat modul în care sunt organizați. Spre exemplu, un deputat francez reprezintă Europa Centrală și de Est, care include și România. Este mult mai ușor să reprezinți o singură regiune din Europa decât să reprezinți toată Europa, Statele Unite, Australia, Canada și așa mai departe. Este foarte greu, nu reușești nici fizic, nici online, unde este foarte mare gălăgie acum. În social media funcționează și nu funcționează, pentru că dacă oamenii nu sunt interesați să caute pe Google cine sunt parlamentarii de diaspora sau nu ies la vot, nu se uită pe listă, cine a ieșit, cum a ieșit sau să te caute, nu o să aibă habar că există”, spune Simina Tulbure.

Această mediere între stat și românii din toate părțile lumii este foarte dificilă pentru că fiecare dintre ei au necesități diferite, în funcție de zona în care locuiesc.

„Am încercat să am un impact asupra tuturor românilor pe mai multe arii de acoperire, dar este foarte greu, pentru că problemele cu care se confruntă românii din Germania sunt diferite față de problemele cu care se confruntă românii din Statele Unite. Atunci trebuie să te asiguri că atunci când depui un proiect de lege, are un impact asupra tuturor, nu doar asupra românilor din Germania, de exemplu. Deși normal ar fi să te ocupi de fiecare în parte, este un rol foarte dificil”.

Românii din SUA și Canada

„Cum sunt reprezentați românii din Canada, românii din Statele Unite?”, întreabă gazda emisiunii.

„Greu, foarte greu, pentru că acolo am reușit să lucrez pe tema actelor de identitate, pașapoarte, cumva să mai scurtăm din timpul și kilometrii pe care trebuie ei să-i parcurgă. În Statele Unite nu e ca în Europa, ei chiar trebuie să meargă probabil 800 de km, trebuie să meargă la consulat în Los Angeles sau în altă parte. Deci, nu e atât de ușor ca în Uniunea Europeană.

Citește și: Instabilitate politică. „România nu are încă reprezentanți politici pregătiți pentru a negocia la Bruxelles”

Am întâlnit un român în New York care este acolo de 50 de ani. Este o altă diasporă acolo. Acest român a vorbit perfect limba română și a reușit să păstreze legătura cu țara, dar țara nu a reușit să păstreze legătura cu el. Și acolo se pierd multe oportunități, se pierde capitalul uman, pentru că, uite, dacă un român care e plecat de 50 de ani în New York vrea să ajute țara, dar țara nu vrea să fie ajutată, noi pierdem”, a conchis deputata.