Adrian Oros, fost ministru al Agriculturii, a fost invitat la emisiunea „#Rezist”, moderată de Oana Stănciulescu, unde a discutat despre impactul devastator al pestei porcine asupra producției locale de carne de porc. În prezent, 81% din carnea de porc consumată în România provine din importuri, conform datelor INS.
Producția locală de carne de porc, afectată grav de pesta porcină
Producția locală de carne de porc din România a fost grav afectată de pesta porcină africană, care a devastat fermele din întreaga țară. Oana Stănciulescu a ridicat problema importurilor masive de carne, iar Adrian Oros, fost ministru al Agriculturii, a explicat cum boala, apărută în 2017, a distrus ferme întregi și a redus semnificativ producția locală.
„E înspăimântător câtă carne importăm! Care sunt condițiile după ce există pestă porcină și, nu știu, dispar din fermă 50.000 – 60.000 de capete? Cum te redresezi după o astfel de situație?”, a întrebat Oana Stănciulescu.
„Foarte greu! Boala a pătruns în 2017 și, până în 2019, a rămas un singur județ indemn, județul Suceava. Dar și acolo a fost identificată (boala – n.r.) la mistreț. În rest, a pătruns în toate județele. Spre deosebire de boala asta care este acum la oi și care se ia doar de la animal la animal – și asta a putut fi stăpânită, chiar dacă la început a fost, așa, o explozie, pentru că s-au bâlbâit autoritățile – virusul pestei porcine africane, pe lângă faptul că nu avea vaccin, era foarte rezistent în mediu. (…)
Animalele circulă tot timpul. Și boala a venit prin porcii mistreți, bineînțeles, după care, când a pătruns în gospodării, oamenii s-au speriat și, până s-au trezit autoritățile…”, a spus fostul ministru la DC News TV.
Peste jumătate dintre fermele de porci din România au fost închise
Peste jumătate dintre fermele de porci din România au fost închise în urma pandemiei de pestă porcină africană, a explicat Oros. Fostul ministru al Agriculturii a subliniat că lipsa despăgubirilor rapide și a măsurilor eficiente a dus la pierderea încrederii fermierilor în autorități. Mulți dintre aceștia au ales să nu mai repopuleze fermele, din cauza riscurilor ridicate și a temerii de faliment.
„În momentul în care ai luat măsura, trebuie să vii neapărat cu despăgubirea, pentru că, altfel, apare neîncrederea. După două luni de bâlbe, oamenii n-au mai avut încredere în măsurile luate de autorități și și-au vândut animalele în altă parte”, a mai spus Oros.
„Spuneți-mi ce e de făcut acum”, a zis moderatoarea emisiunii.
„Astăzi, mai mult de jumătate din fermele care erau pe vremuri – și aveam în România cam 5,8 milioane de porci înainte de acea pandemie de pestă porcină africană, acum avem cam 1,2 milioane în gospodării și 1,6 milioane în ferme – sunt închise. Unii fermieri au reușit, după ce au trecut de măsurile de carantină, să repopuleze, și a mai intrat o dată pesta… Deci au fost falimentați, nu mai au curajul și au apărut, între timp, aceste alternative în alimentarea cu carnea de porc a populației, iar lanțurile de magazine au găsit această cale mult mai facilă a importului.
Astăzi, importăm, potrivit statisticilor pe care le-am văzut la INS, 81% din consum. Iar deficitul pe carne de porc este cam de 1 miliard de euro”, a spus liderul Forța Dreptei.