În cea mai recentă ediție a emisiunii „Totul despre bani”, Victor Gavrilă, Community Manager „energiaTa” din cadrul proiectului EFdeN, a discutat despre soluțiile pe care le au la dispoziție locatarii de blocuri care vor să utilizeze energie verde.
Revoluția panourilor fotovoltaice ajunge la terasele blocurilor de locuințe
Moderatorul emisiunii a adus în discuție subiectul instalării panourilor solare pe blocuri. Gavrilă a explicat că, deși unele comunități urbane au montat panouri pe terasele blocurilor, energia generată este folosită în principal pentru spațiile comune, precum scara și liftul.
„Cei care stau la bloc, ce soluții au?”, a întrebat moderatorul emisiunii.
„În momentul de față, sunt unele comunități urbane unde s-au instalat panouri pe terasele blocurilor, numai că acum se alimentează doar spațiile comune, cum ar fi scara blocului, liftul și luminile. Majoritatea energiei se injectează în rețea, nu se poate folosi de către locatari, pentru că instalația electrică nu permite acest lucru atât de ușor”, a răspuns Victor Gavrilă.
„Legislația ar permite să își pună oamenii pe bloc panouri și să le folosească la comun?”, a întrebat moderatorul.
„Încă este neclar. Nu s-a abordat această problemă, dar ce s-ar putea face este să se instaleze o pompă de căldură în completarea sistemului de la RADET, pentru cei care sunt racordați la energie termică și nu au centrale proprii. Asta ar putea ajuta”, a spus Victor.
Centralele termice vs. sistemele centralizate de încălzire
La întrebarea moderatorului despre viitorul încălzirii în orașele mari ale țării și eficiența sistemelor centralizate, Victor Gavrilă a spus:
„Atunci când se va moderniza complet, ceea ce pare că se întâmplă, va fi foarte eficient. Cea mai proastă soluție este să ne instalăm fiecare câte o centrală termică în apartament. Este foarte ineficient și poluant! RADET are un potențial foarte mare, dacă se va investi în el în continuare”.
„Bănuiesc că poate lucra și în cogenerare, adică să producă și energie electrică în același timp în care produce căldură. Problema e cu rețelele. Cred că nu există cartier în București unde să nu fie lucrări: o țeavă spartă sau să nu iasă aburi…”, a intervenit moderatorul.
„Exact! Personal, am avut două săptămâni în care nu am avut apă caldă și mă gândeam că toate astea sunt spre binele nostru. Acum se lucrează, iar mai târziu va fi bine”, a conchis Victor.