Dr. Radu Mihai, medic primar de chirurgie endocrină (SANADOR), oferă informații esențiale despre semnele care pot indica prezența cancerului tiroidian.

În cadrul unei interviu acordat DC News și DC Medical, acesta a subliniat importanța recunoașterii și investigării simptomelor timpurii care, adesea, sunt trecute cu vederea.

Modificările vocii: Un semn de neignorat

“Pentru pacienți cu cancer tiroidian, singurul semn convingător este dacă vocea li s-a modificat”, explică Dr. Radu Mihai. O voce răgușită sau modificată poate fi un indiciu clar că o tumoră crește aproape de nervul recurente laringelui.

Aceste modificări vocale, care pot fluctua, nu ar trebui niciodată ignorate sau atribuite unei răceli trecătoare. “Ori asta nu e un semn care ar trebui neglijat zicând că poate ai răcit. Nu ești răcit”, avertizează medicul.

Dacă te confrunți cu astfel de simptome fără a avea alte semne de răceală, este crucial să consulți un specialist ORL pentru o analiză detaliată a corzilor vocale.

“Cineva vede că una e paralizată. Se declanșează un set de investigații să demonstrezi de ce e paralizată această coardă” adaugă Dr. Mihai.

Simptomele clasice: Palpitații și sensibilitate la căldură

Un alt set de simptome importante sunt cele învățate încă din școală, cum ar fi “dacă ai prea mulți hormoni tiroidieni, anume că ai un pic de palpitații, poate tremor, poate nu îți place temperatura crescută”.

Aceste simptome, deși mai puțin specifice, pot fi un indicator al problemelor tiroidiene și nu ar trebui ignorate. Pacienții care se confruntă cu aceste simptome ar trebui să fie vigilenți și să solicite o evaluare medicală adecvată.

“Astea sunt lucruri care într-adevăr un pacient ar putea să le identifice” spune Dr. Mihai, subliniind că recunoașterea timpurie a simptomelor este esențială pentru diagnosticarea precoce a problemelor tiroidiene.

Rolul medicinii moderne: Detectarea problemelor ascunse

În cele din urmă, Dr. Mihai menționează un aspect important al medicinii moderne: capacitatea de a detecta problemele de sănătate înainte ca pacientul să devină conștient de ele.

“De cele mai multe ori medicina modernă îți găsește problema când tu nu știi că ai o problemă” explică el.

Acesta este un motiv în plus pentru care investigațiile periodice și consultațiile medicale regulate sunt esențiale. Identificarea timpurie a cancerului tiroidian poate îmbunătăți semnificativ prognosticul și poate permite intervenții eficiente și rapide.