Românii care trăiesc de generații întregi în Statele Unite ale Americii își duc viața în jurul Bisericii, această instituție având un rol crucial în viața socială a lor, reprezentând nu doar loc spiritual, ci și un spațiu de reuniune a comunităților.
Acestea au fost declarațiile senatorului PNL Vlad Pufu, care a participat la dezbaterea DC Media Group denumită “Tradiții românești în diaspora – Ediția I” și difuzată la DC News TV în 28 iunie.
Cum au ajuns românii în SUA de peste o sută de ani
„Am avut o întâlnire în urmă cu mulți ani în Statele Unite ale Americii, mai exact în Cleveland. Acolo erau români deja la a patra sau la a cincea generație. Valul migrațional spre SUA a fost și până în 1900, și după. Vreau să spun că am întâlnit români care încă vorbeau foarte bine limba română.
Ei trăiesc în jurul Bisericii și în continuarea comunității românești, deși unii dintre ei, mai tineri, nici nu fuseseră vreodată în România. Însă aceștia știau foarte bine că bunicii și străbunicii lor au fost români și păstrau tradițiile. Mă refer și la Paște, și la Crăciun, sărbătorind în modul acesta românesc așa cum știm noi să facem”, a explicat senatorul la DC News TV.
Ce reprezintă Biserica pentru ei
„Vorbim și de deprinderile și reflexele zilnice pe care le aveau. Erau bucuroși, se întâlneau la Biserică în ie, în costum popular. La ei, Biserica reprezintă mult mai mult decât ce reprezintă la noi. La ei, Biserica este locul de socializare și de refacere sau facere a legăturilor interumane. Pentru ei, Biserica este un loc în care se întâlnesc venind din zone îndepărtate”, a adăugat Vlad Pufu.