Jurnalistul Val Vâlcu a povestit la podcastul Nod în papură o întâmplare amuzantă în care a fost protagonist.
Pornind de la o discuție mai amplă privind indicatoarele stradale din România și Bulgaria, jurnalistul a explicat cum a ajuns în situația de a conduce o coloană cu nuntași către nicăieri.
Cum s-au descurcat bulgarii cu șoferii români pierduți în drum spre mare
„În Bulgaria au indicatoare și în română, nu doar în bulgară. La Ruse treceai peste pod și era un drum care ducea spre Varna. În primii ani nu aveau oamenii bani de indicatoare ca ale noastre, care sunt foarte scumpe, și au pus un carton pe care au scris Varna, o săgeată și, mai mici, «aici»”, a spus Val Vâlcu la DC News TV.
Să nu te iei după cel din față
„Dar asta cu luatul după oameni mi s-a întâmplat la o nuntă. Ieșeam de la Biserică și mergeam către nu știu ce centru. Eu ajunsesem ultimul, așa că eram prima mașină la ieșire, deși nu știam drumul. Mă uit în spate să văd unde semnalizează cei de după mine. Dacă n-au semnalizat am zis că e bine și am mers înainte.
Am mers înainte până am ajuns într-o pădure unde se termina drumul. Toată coloana aceea de mașini s-a luat după mine. Mi-au spus apoi «Am crezut că știi tu». Apropo de semnalizare, cred că s-au scos semnalizatoarele, nu am mai văzut lumea folosindu-le în trafic”, a adăugat Vâlcu.