Analistul de politică externă Bogdan Chirieac a reacționat după cele mai noi evenimente de pe plan internațional. Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat că riscul escaladării războiului din Ucraina este unul real, context în care România trebuie să accelereze procesul de înarmare.

România trebuie să joace planul NATO

„Autoritățile trebuie să reacționeze exact cum cere NATO, niciun milimetru mai mult, niciun milimetru mai puțin. În privința sistemului Patriot, acesta trebuie clar împrumutat ucrainenilor. Noi nu-l folosim din motivele pentru care nu este operaționalizat.

Înțeleg că sunt trei astfel de piese în perfectă stare, unul este operaționalizat. Astfel, unul sau două sisteme pot fi împrumutate Ucrainei sau oferite Ucrainei urmând ca Statele Unite să ne dea sisteme noi atunci când ele vor fi fabricate. Asta înseamnă peste câțiva ani”, a explicat Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN.

Riscul enorm de a ne învecina cu Rusia

„Mai bine să-i oprească ucrainenii pe ruși decât să fim noi obligați să-i oprim. Și așa nu le folosim, și așa suntem sub scutul NATO, pentru Ucraina este vital un sistem Patriot. Dacă rușii ocupă Odesa, fiindcă cred că vor intenționa lucrul acesta, cu siguranță vor lua Buceacul fiindcă vor ieșire la Dunăre. Asta înseamnă să fim în graniță cu Rusia lui Vladimir Putin, ceea ce pentru noi înseamnă un coșmar”, a adăugat analistul de politică externă.