Ediția a IV-a a conferinței „Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației” organizată de DC Media Group a avut printre subiecte și întărirea relațiilor bilaterale în educație între România și țările partenere.

Aceasta a fost tema discursului Ambasadorului Regatului Arabiei Saudite în România, E.S. Dr. Mohammed Abdulgani Mohammed Khayat, care a insistat că cooperarea pe plan educațional între statele noastre este crucială pentru dezvoltare.

Colaborare mai mare

„Apreciem în primul rând organizatorul pentru invitație. Am fost aici anul trecut și am discutat multe chestiuni comune. Ne dorim să colaborăm și mai mult, ne-ar plăcea ca studenții saudiți să studieze în România, fiindcă ne încredem în sistemul educațional din România, din București și alte orașe. Am văzut o calitate înaltă a universităților, dar invit și colegii prezenți să viziteze Arabia Saudită și să facă mai multă publicitate pentru universitățile de acolo”, a explicat E.S. Dr. Mohammed Abdulgani Mohammed Khayat.

Sistemul românesc de educație superioară este unul bun

„Da, într-adevăr, trăim în București, reprezentându-ne țara, cunoaștem sistemul românesc de educație. Ne-am întâlnit cu profesori, cu decani, cu rectori în această țară frumoasă, dar și cetățenii din Arabia Saudită au nevoie să vă vadă acolo. Vrem să cooperăm mai mult, am vizitat Ministerul Educației, m-am întâlnit cu ministrul și cu secretarul de stat. Am discutat și cum am putea avansa cooperarea dintre cele două țări pe acest plan”, a conchis invitatul de onoare al conferinței.