Astăzi, 13 Mai, este o zi care aduce cu sine o conjuncție astrală deosebită. Daniela Simulescu, astrolog DC News, ne împărtășește perspectiva sa asupra acestui eveniment cosmic și impactul său asupra diferitelor semne zodiacale.
Taur: Rezistența la schimbare
“Astăzi avem mult temuta conjuncție între Soare și Uranus. Teoretic este mult temută, pentru că orice planetă, orice astru care se apropie de Uranus provoacă tot felul de zguduieli pe mai multe planuri. Acum ne referim la arhetipul Taurului, bineînțeles, tot ce înseamnă de stabilitate, de resurse.
Dar pentru că arhetipul Taurului este foarte rezistent la schimbare și pentru că mulți dintre noi nu schimbăm deloc, s-ar putea să apară mici momente din acelea în care să te simți că ai ceva de pierdut, se duce o situație, nu mai control. Dar cumva abia atunci îți dai seama că tu trebuie să schimbi ceva și că poți, că de fapt, până atunci era o frică.” a transmis Daniela Simulescu.
Vărsător: Neliniști și surprize casnice
“Pentru Vărsător sau cei cu ascendentul în Vărsător, ori se strică ceva prin casă, ori auziți vreo veste legată de familie, ori e o neliniște permanentă pe care o aveți și nu înțelegeți de ce, efectiv sunteți așa pe jar.” a explicat astrologul.
Pești: Activism și lupta pentru dreptate
“Mergem la Pești sau cei cu ascendentul în Pești. Spuneți astăzi și ce nu vreți să spuneți, spuneți astăzi ce nu vor să spună alții. Sunteți mai activiști cumva să luptați pentru dreptate, dar trebuie să vă dați seama pentru dreptatea cui, dacă e dreptatea voastră, dacă e dreptate altora… Voi aveți impresia că e o dreptate absolută, însă aceasta nu prea există.” a conchis aceasta.