Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre rolul deepfake-urilor în campania electorală premergătoare alegerilor locale și europarlamentare, dar și despre intervențiile din justiție asupra politicii.
Cum poate fi gestionată situația deepfake-urilor
„Eu nu știu un sistem infailibil care să scoată de pe rețelele de socializare, că în general acolo se publică astfel de lucruri, a isprăvilor inteligenței artificiale. Eu cred că în România, deși online-ul joacă un rol tot mai important, televiziunile au un cuvânt de spus și au un control mult mai bun pe zona de deepfake.
De asemenea, site-urile online își dau seama ce este deepfake, dacă au discernământ. Rămâne această zonă a rețelelor sociale din care se alimentează foarte mulți români. Există rețele de socializare foarte populare în acest moment unde nu există niciun control a ceea ce postezi și nici posibilitatea de a raporta, de a scoate, poate decât cu mare întârziere”, a comentat Bogdan Chirieac într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN.
Ce contează cu adevărat la alegeri
„Eu cred că prestația candidaților va fi determinantă. Vorbim despre zona marilor orașe, nu ce vedem în statistici că fiecare român are trei conturi de Facebook. Nu cred că este așa. Va fi o campanie cu lupte, cu atacuri sub centură, cum au fost toate campaniile din România. Eu sper ca DNA să nu participe la această campanie.
Până acum nu am avut impresia că ar dori să participe. După 11 iunie nu au decât să dea drumul la dosare. Sigur, vine Laura Codruța Kovesi și spune că nu ține seama de campania electorală și că este stâncă. Da, dar stâncă doar pentru o anumită parte a eșichierului politic. Până acum nu avem motive să credem totuși că DNA ar intenționa să devină partid politic cum a mai fost”, a conchis analistul politic.
Ce este un deepfake
Pe scurt, un deepfake este un conținut media falsificat, creat prin utilizarea tehnologiilor avansate de inteligență artificială. Termenul provine din combinarea cuvintelor “deep learning” (învățare profundă) și “fake” (fals). Aceste tehnologii permit manipularea sau generarea de videoclipuri și imagini care par extrem de realiste, făcându-le dificil de distins de materialele autentice.