În contextul economic actual, atragerea investitorilor reprezintă o prioritate pentru orice stat care dorește să își asigure un viitor prosper. În acest sens, strategiile inteligente de marketing și promovare a potențialului investițional devin esențiale. Politicianul Ben-Oni Ardelean expune direct din platourile DC News TV, ineficiența cu care România tratează aceste subiecte.
Investiții și investitori
“Statul, un stat deștept are o strategie de atragere de investitori. Investitorii nu mai vin, pară mălăiață, cum eram noi obișnuiți prin 2004-2005 când era bum-ul ăla imobiliar și veneau de nu știai cum să te mai ții la ei. Și atunci au început toți să-i blocheze, să nu mai vină. Așa au făcut atunci primarii ca să le ia șpăgile. Nu, acum trebuie să mergi să faci reclamă statului, să arăți posibilitățile de investiții, să spui care sunt proiectele pe care vrei să le atragi prin fonduri, că toată lumea se concentrează pe fonduri europene, domnule, fondurile europene, PNRR-ul și tot, sunt mană cerească. Perfect, OK, dând asta la o parte ce facem cu restul?” a transmis politicianul.
Viitorul tehnologiei și transportului
“Am fost de exemplu, acum 2 săptămâni în Coreea de Sud, cu grupul de prietenie din Parlamentul României de acolo și această țară, care acum 50 de ani era îngenunchiată, n-aveau mâncare, n-avea orez, cum spuneau ei, acuma este a 10-a economie a lumii prin strategie. L-am întâlnit acum 20 de ani pe strategul economic care a creat această dezvoltare pe șapte domenii diferite în anii 60.”
“Și discutam cu directorul CEO de la cea mai mare, una dintre cele mai mari companii de acolo, că sunt vreo șapte foarte mari și îmi spunea «avem deja în teste finale mașina zburătoare cu patru pasageri și trenul în vid. Deci gândiți-vă, noi nu discutăm nici de trenuri de mare viteză încă.” a explicat Ben-Oni Ardelean.