În cadrul unui interviu exclusiv acordat ȘtiriDiasporala, Steve Bonica, românul stabilit în SUA, ne dezvăluie o poveste cutremurătoare din trecutul său familial. Într-o perioadă în care străinii erau priviți cu suspiciune, bunicul lui Steve Bonica a fost supus unor anchete severe, care au culminat cu un eveniment tragic – întors acasă după o interogare, el a paralizat.
“În vremea aia veneau mulți străini la biserică și erau filați, dar nu se afla totul despre aceștia și atunci se apela la lider, domne, spune-ne cum de s-a hotărât să vină la voi la biserică? Cine l-a invitat? Și bunicul le dădea răspunsuri derizorii. Și ultima dată în anchetă, mă rog, i-au aplicat măsurile manuale, cum se zice, și când a venit acasă, deci l-au săltat de pe stradă pentru interogări, l-au luat marți după-amiaza și noi n-am știut nimic de el până joi după prânz. Joi când a venit acasă era atâta de obosit și nu știam ce s-a întâmplat cu el. A vrut să se odihnească puțin. A vrut să doarmă de amiază 2 ore că nu mai putea de oboseală și nu s-a mai trezit decât paralizat. În timpul odihnei a paralizat și asta l-a distrus.” a povestit Steve Bonica.