Într-un interviu exclusiv acordat de Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), se dezvăluie tumultul prin care trece unul dintre cele mai importante programe guvernamentale, Casa Verde Fotovoltaice, cu o alocare impresionantă de 1,75 miliarde lei. În luna septembrie, programul a fost blocat de o instanță din județul Bihor, generând întrebări fundamentale despre soarta a peste 90.000 de familii așteptând să beneficieze de acest proiect.

“Ce se întâmplă cu unul dintre cele mai importante programe la care aveți alocat 1,75 miliarde lei programul Casa Verde Fotovoltaice, blocat aberant de o instanță din județul Bihor în luna septembrie?” a întrebat Bogdan Chirieac.

“Da, programul casa verde fotovoltaice, cel mai așteptat program al administrației, aproape 90.000 de familii, beneficiari în cadrul acestui program. După cum știți, a fost suspendat în urma unei sesizări a unui agent economic de către Curtea de Apel de la Oradea. Am solicitat Înaltei Curți de Casație, am făcut recurs repede de tot pentru deblocarea programului. Au avut loc inclusiv niște întâlniri la Ministerul Mediului, care ne-a sprijinit în acest demers cu agentul economic respectiv și urmărind interesul nostru, adică al celor 90.000 de familii, am convenit să redeschidem o nouă sesiune de validare pentru instalatori, astfel încât și această firmă, care s-a considerat dezavantajată de către Administrația Fondului pentru Mediu să se poată înscrie în cadrul acestui program. După ce am redeschis această sesiune, firma respectivă a depus dosarul și în același timp a înaintat o cerere atât către Curtea de Apel Oradea, cât și către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a renunțat la procesul cu Administrația Fondului pentru Mediu.” a răspuns Laurențiu Neculaescu.

“Că altfel nu ieșeați cu justiția nefuncțională din România, vă duceață în 2028 cu rezultatul.” a adăugat jurnalistul.

“Dl. Chirieac asta a fost și ideea noastră, am spus că nu are rost să ne cramponăm în orgolii ș.a.m.d. cine a greșit sau cum a greșit. Am spus că interesul îl reprezintă cei cele 90 de de mii de familii care așteptau acest program și atunci am mers pe această variantă și se pare că am făcut o alegere bună. În data de 13 decembrie am primit termen atât de la Curtea de Apel de la Oradea, cât și de la Înalta Curte de Casație, în care instanța a luat act de renunțare la proces și de împăcare a părților, drept pentru care acum suntem în ultima sută de metri de validare a instalatorilor înscriși în cea de-a 2-a sesiune și cel mai probabil sfârșitul acestui an sau prima săptămână din 2024 vom debloca programul și oamenii se vor putea înscrie și își vor putea monta panourile pe pe locuințe.” a explicat președintele AFM.