Într-un interviu exclusiv acordat DC News, senatorul Titus Corlățean aduce în prim-plan o perspectivă incisivă asupra conexiunilor dintre sfera politică și cea instituțională în contextul național. Acesta nu ezită să pună sub lupă interesele politice care par a frâna angajarea directă în protejarea intereselor naționale ale României, evidențiind, în mod explicit, cazuri precum cel austriac. Senatorul subliniază, de asemenea, o preocupare majoră în legătură cu sistemul bancar, remarcând neajunsurile în gestionarea unor chestiuni delicate, inclusiv cele referitoare la compensarea prejudiciilor suferite de mii de clienți români.
“Totul este politic, știu foarte bine cum funcționează sistemele naționale instituționale, de decizie, aparent tehnică și de fapt politică. Noi putem spune da, piața este liberă, or fi câștigat nu știu care contracte, scuzați-mă, eu mă uit la înălțimile asta de pe la București foarte sus și am văzut o inhibiție, ca să spun așa, și iar sunt politicos, în a ne angaja, mai direct, pentru a ne bate pe diferite tipuri de interese ale României. Cazul ăsta austriac este evident. Au fost de-a lungul anilor tot felul de chestiuni care a fost ciudat gestionate de instituțiile statului român.” a relatat Titus Corlățean.
“Sistemul bancar e un sistem important și cu chestiuni delicate, dar când dai pe față, identificat și mai ai și instanțe judecătorești care spun că o bancă nu contează cum se numește, a tras în piept foarte multe mii de clienți români și că are de dat niște bani, nu chiar puțini acestor clienți români, pentru lucruri pe care l-a practicat? Da, și ai o hotărâre a instanței și banca respectivă, multă vreme spune, nu mă interesează.. Păi eu aș fi pus foarte direct întrebarea autorităților austriece, dar la voi cum e? Negociază cineva respectarea legii? E o hotărâre a instanței, o respectă capitalul străin și capitalul austriac? Da! Atunci de ce nu și la noi, dacă banca respectivă avea la vreo 9000 și ceva de deponenți de dat, niște bani înapoi, și mai e și o hotărâre judecătorească, de ce nu îi întreabă nimeni de sănătate?” a mai adăugat senatorul.