Vineri, de la ora 19:00, avem o nouă ediție a emisiunii „Oracolul Vedetelor”, la Spectacola și DC News. Grațiela Duban, actriță și prezentatare TV, este invitata săptămânii.

Este o actriță de succes, a visat mereu să ajungă pe scenă, în fața publicului și a făcut tot ce a putut pentru a-și îndeplini visul. În tot acest proces a avut noroc și de susținerea necondiționată a părinților săi, care nu au încercat să-i taie aripile. Și, tocmai din cauza faptului că soția lui Andrei Duban a avut o relație atât de specială cu aceștia, a suferit enorm la moartea lor, evenimente ce au avut loc în urmă cu mai mulți ani. Cu toate acestea, durerea este la fel de mare și astăzi, iar actrița nu-și poate aminti de cei care i-au dat viața fără să izbucnească în lacrimi.

Se consideră o adevărată norocoasă pentru că l-a întâlnit pe Andrei Duban, în această perioadă sensibilă din viața sa, care i-a oferit exact ceea ce avea nevoie: o familie iubitoare, unde susținerea și dragostea erau prezente la ordinea zilei.

Cu toate aceste subiecte interesante, dar și cu altele, precum care este „rețeta” unei căsnicii de succes sau care ar fi motivele pentru care oamenii ajung în prag de divorț, vă așteptăm vineri, ora 19:00.


Nu ratați „Oracolul Vedetelor” de vineri, 28 iulie, de la ora 19:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.

YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201

YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania

Ne găsiți și pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/spectacola

Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en

Site: https://www.spectacola.ro/

TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola