Autorizațiile de mediu vor fi eliberate mai ușor. Diana Buzoianu a explicat cum se digitalizează Ministerul Mediului

Autorizațiile de mediu vor fi eliberate mai ușor. Diana Buzoianu a explicat cum se digitalizează Ministerul Mediului

În cadrul celei mai recente ediții a emisiunii „Ce se întâmplă?” moderată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu, ministriul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat cum instituția pe care o conduce se află în plin process de diminuare a birocrației, prin digitalizare, în special când vine vorba despre eliberarea autorizațiilor de mediu, atât de necesare pentru unele proiecte industriale mari.

„Noi am propus deja o scădere a termenelor, să se respecte într-adevăr în continuare o analiză de fond serioasă, dar să se scadă 40 de zile din termenele care erau prevăzute pentru a se obține autorizațiile de mediu.

Și asta este o ordonanță care va trece probabil zilele acestea.

Sunt bucuroasă că am reușit să tăiem din termenele care nu erau neapărat necesare și care creșteau în mod ineficient timpul de așteptare pentru anumite avize.

Suntem în punctul în care digitalizăm 32 de servicii publice la Ministerul Mediului prin PNRR, care vor fi finalizate să fie digitalizate la mijlocul lunii august.

ANMAP-ul de asemenea, digitalul pentru PNRR, 31 august. Deci ce nu e finalizat până la 31 august nu mai poate fi decontat. De aia trebuie să ne ținem de acest proiect? El este gestionat de către ADR cu un consorțiu care a câștigat, din care fac parte inclusiv firme precum UiPath.

Suntem în proces de digitalizare și deja o să avem în luna martie primele servicii care să poată să fie livrate, adică luna asta.

ANMAP-ul fiind autoritatea de fapt principală care dă acte de reglementare, avizele, autorizațiile. Deci și ea va avea zeci de procese care vor fi digitalizate.

Ne-am propus de asemenea, prin actul normativ care va trece zilele acestea, să facem să fie obligatoriu realizarea unui audit și să poată să fie toate datele care sunt colectate de către autoritățile de mediu, raportările care se cer, să fie uniformizate.

Să nu mai cerem aceleași tipuri de date, dar sub cinci forme diferite.

O să treacă imediat în zilele acestea actul normativ care creează obligația. După aia vom face auditul și probabil în nu știu câteva luni de zile vom avea deja uniformizare pe rapoarte”, a explicat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.