Ce avem de învățat de la Constantin Brâncuși? Adevăratul patrimoniu de care trebuie să ne bucurăm

Anul 2026 este dedicat în țara noastră sculptorului Constantin Brâncuși nu doar pentru că se împlinește un secol și jumătatea de la nașterea sa dar și pentru moștenirea culturală pe care o avem de la marele artist originar din Oltenia.

Invitat la DC Edu, emisiună transmisă pe canalul de YouTube DCNews și moderată de profesorul Sorin Ivan, prof. dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române și decan al Facultății de Arte în cadrul Universității Hyperion, subliniază faptul că nu doar patrimoniul fizic rămâne după Constantin Brâncuși dar și un mod de gândire la fel de statornic.

Ioan Cristescu: În primul rând, cred că învățăm un tip de creator autentic. Să nu uităm un lucru, și anume că avem un țăran de la Hobița care a făcut o școală aici, cât a făcut, și că a reușit, acest Constantin Brâncuși, să facă o sinteză între Occident și Orient.

Adică să extragă din spațiul nostru lucruri sau sensuri universale și din cultura populară. Noi, sigur că putem să intrăm în clișee și să spunem că ne învață faptul că nu trebuie să renunți niciodată.

Ne învață, pe de altă parte, faptul că poți să reușești într-o cultură mare, să devii reprezentativ. Sigur, dar lucrul acesta ne-au învățat și alții. Ne-a învățat și Cioran, ne-a învățat și Eugen Ionescu.

Ceea ce nu ne-au învățat însă alții este acest, cum să spun, nu speculația, ci esențializarea unei culturi românești în spațiu universal și a dus-o în universalitate prin acest proces de esențializare.

Cum e și cazul lui Eminescu: după Eminescu nu s-a mai putut scrie la fel cum se scria înainte. După Brâncuși nu s-a mai putut crea artă la fel ca înainte.

El nu este, pe de o parte, doar un continuator, cum sunt toți artiștii continuatori ai cuiva, cum este al lui Rodin, să zicem, dacă vrem, dar, în același timp, este și un om care și-a găsit propria formă de exprimare.

Ori ceea ce ne învață Brâncuși, și nu numai Brâncuși, e că noi suntem datori să ne găsim propria formă de expresie.

Sorin Ivan: Și rămâne și acest orgoliu superb al conștiinței potențialului și valorii lui. Când pleacă de la Rodin, spune că la umbra marilor copaci nu crește nimic. Știa ce poate și a demonstrat în acel atelier mic, umil, de lângă Centrul George Pompidou.