Regula fermoarului pe o şosea cu trei benzi. Cine trece, dacă banda 1 şi banda 3 sunt blocate
Un urmăritor al emisiunii DC Conducem l-a întrebat pe Titi Aur cum se aplică regula fermoarului pe o şosea cu trei benzi, unde banda 1 şi banda 3 sunt blocate, iar singura bandă rămasă disponibilă este cea din mijloc. Iată ce a răspuns specialistul.
"Regula fermoarului este o regulă de bun simţ, care a devenit regulă de conducere defensivă, care a devenit regulă de circulaţie în unele ţări. Şi la noi are un proiect de lege care zace prin Parlament, că nu se înţeleg nu ştiu ce parlamentari pe acolo.
Principiul regulii fermoarului este că trece unul din stânga, unul din dreapta. Când avem o situaţie specială, o şosea cu trei benzi, dar care are doar banda din mijloc liberă la un moment dat, ne gândim la împletitul în trei. Cine nu ştie, să se ducă să îşi întrebe bunicile sau să îşi întrebe soţiile cum se împleteşte părul în trei codiţe.
Totul e să înţelegi principiul", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
