Cum au fost ultimii ani de comunism în România. Scriitorul Florin Chirculescu, amintiri din "Epoca de Aur"
Florin Chirculescu, medic chirurg și autor de romane science-fiction si de dragoste, a rememorat ultimii ani ai comunismului în România, în cadrul unui interviu DC News.
"Era frig. Asta îmi amintesc cel mai pregnant. În casă înjuram, afară tăceam. Între prieteni, ne dădeam drumul, dar trebuia ca gaşca să fie destul de bine verificată. Şi, personal, eram îngrozitor de trist pentru că eu nu credeam că se va termina vreodată. Aveam senzaţia că şurubul era atât de bine strâns şi atât de bine controlat încât nu vedeam ieşire din povestea asta.
Eu eram medic pe vapor şi m-a prins pe mare întregul an 1989. În primul voiaj, cred că eram undeva pe Mediterană, prindeam alte posturi TV, şi am văzut nişte manifestări la Budapesta. Când am văzut că ăştia deja... zic stai că se întâmplă ceva.
După care nemţii s-au refugiat la ambasade, etc", a declarat Florin Chirculescu la interviurile DC News TV.
