Problemele din sistemul educațional. Care sunt hibele ascunse ale acestuia? Explicația unui profesor universitar

În cadrul emisiunii DC Edu, moderată de profesorul Sorin Ivan, a fost invitată prof. univ. dr. Oana Chelaru-Murăruș care a explicat de ce a apărut discuția aprinsă din educație la nivel național și care sunt alte probleme din acest sistem.

Sorin Ivan: Se pare că punctul de polemică, de conflict, l-a constituit abordarea acestei programe, care dezvoltă tratarea materiei în ordine diacronică sau cronologică, pe când oponenții au mizat, au pariat în continuare pe abordarea tematică. Deci avem abordare diacronică versus abordare tematică și de aici a plecat scandalul.

Oana Chelaru-Murăruș: O programă de început de ciclu cred că trebuie să-și pună problema cum se plasează în continuitate cu ceea ce a fost la gimnaziu. Da sau nu? Evident, să nu apară o ruptură. De asemenea, trebuie să-și pună problema dacă o astfel de clasă de început de ciclu nu trebuie să fie o clasă tampon, așa cum a fost concepută clasa a IX-a, pentru a face o tranziție mai lină între cicluri.

Clasa a IX-a are prevăzute competențe, dar și conținuturi care fac o trecere lină față de ceea ce copiii știau din primar sau puteau face, ca să vorbim și în termeni de competențe.

Cred că problema pleacă, în primul rând, de aici. În vreme ce programa de gimnaziu este o programă declarată așezată sub o perspectivă didactică comunicativ-funcțională, această programă de liceu nu mai rămâne în aceeași logică. Deci, din punctul meu de vedere, se produce o mică fractură aici.

Deci nu avem continuitate cu gimnaziul? Mi se pare că nu. Adică, în vreme ce gimnaziul se focalizează pe niște competențe, și aici vreau să fac precizarea, pentru că mulți au urmărit foarte atent dezbaterea publică: mulți cred că competențele se opun cunoștințelor. Nici vorbă. Competențele absorb cunoștințele, dar le instrumentalizează.

Fac din ele un element interiorizat al elevului, astfel încât el să poată face niște lucruri cu acele cunoștințe, nu doar să le memoreze mecanic, cum se întâmpla acum 100 de ani.

Sau cunoștințele generează competențe, dacă eu, didactic, mă focalizez pe asta. Cu alte cuvinte, în vreme ce programa de gimnaziu viza patru competențe lingvistice — cum înțeleg și cum produc textul scris, cum înțeleg și produc oralul, discursul oral — la care se adăuga o competență interculturală și elemente de metacogniție, să reflectez asupra a ceea ce am învățat, să știu să învăț și așa mai departe.

Aici nu spun că nu sunt formulate și aici niște competențe. Problema mi se pare că joncțiunea, corelarea între formularea, de altfel validă, a unor competențe și conținuturi. Aici mi se pare că, gândite sub principiul cronologic, conținuturile nu susțin neapărat ceea ce se afirmă.

Pentru că și acolo se afirmă că elevul trebuie să fie comunicativ, trebuie să fie bun. Eu mă întreb: pot eu să exersez? Vorbim de clasa a IX-a, nu vorbim de o respingere a ideii de cronologie.

Adică mi se pare că programa de gimnaziu are ca principiu ordonator o viziune didactică pe care o întâlnim, de altfel, foarte răspândită în multe părți ale lumii. Pe când aici avem un principiu care ordonează conținuturile mai ales după o logică diferită, nu atât după logica didactică.