Daniela Gavankar, psiholog, explică faptul că perfecționismul este adesea rezultatul traumelor și al exigenței din copilărie, fiind mai degrabă o manifestare a fricii și a nevoii de validare decât o calitate reală.
Daniela Gavankar, psiholog, despre perfecționism și legătura lui cu traumele din copilărie
"Perfecționismul este o excepție, o abatere de la normă și de la ceea ce înseamnă să ai o viață bună. Dacă ne gândim puțin la aceste cuvinte, „bun” este diferit de „perfect”. „Bun” este diferit de „excelent”. Teoretic, noi, ca oameni, vizăm să avem o viață bună, acesta este calificativul firesc.
Dar, de fapt, ne ducem mereu către „perfect” și „excelent”. Iar dacă suntem sinceri până la capăt, perfecțiunea este un semn de traumă. Oamenii nu s-au născut și nu sunt programați să trăiască perfect sau excelent. Copiii, când se nasc, știu ce înseamnă să fie bine, să facă pauze, să-și umple rezervoarele afective și fizice, să-și hrănească nevoile pentru a putea funcționa.
În momentul în care aceste nevoi nu sunt respectate de mici, apare perfecționismul, care se perpetuează. Dacă ai fost crescut într-o exigență foarte mare, la rândul tău, când devii părinte, vei cere aceeași exigență, pentru că nu știi altceva.
Noi, adulții de astăzi, am fost crescuți să fim serioși, să facem treabă, să îndeplinim task-uri, iar la școală, nota 10 era considerată banală. Primeam validare doar dacă luam mai mult decât 10, imposibil, dar exigența era uriașă. Așa am învățat să nu ne oprim, să știm totul, să facem totul singuri, să nu cerem ajutor și să fim independenți cu orice preț.
Apoi, în această mentalitate a apărut copilul, crescut de părinți perfecționiști, programați să facă totul perfect. Însă un copil nu poate fi perfect. El are nevoie de siguranță, afecțiune, odihnă, curiozitate, timp de joacă și chiar de plictiseală. Așa cum părinții noștri nu ne-au învățat să luăm pauze, nici noi nu știm. Ne e teamă că pierdem timpul sau că cel mic rămâne în urmă.
Perfecționismul nu este o superputere, ci o mască a fricii și a traumei. Vine din exigență excesivă. Când ești văzut doar prin performanțe și ești tratat bine doar când excelezi, înveți că nu există altă cale. Ajungi să eviți furia, rușinea sau dezamăgirea celorlalți doar prin performanță, doar dacă ești cuminte, tăcut, responsabil și eficient.
Însă perfecționismul, eficiența și viteza nu sunt semne ale reușitei, ci ale unei vieți trăite în foarte puțină armonie", a explicat Daniela Gavankar, psiholog.
Trebuie să vezi și
