Accidentele rutiere, analizate greșit? Titi Aur explică unde se greșește
Titi Aur spune că investigațiile rutiere din România ignoră factori tehnici importanți, ceea ce face imposibilă prevenirea reală a accidentelor.
"În aviație s-a ajuns la o regularizare și la o reducere a numărului de accidente și incidente tocmai pentru că se fac analize, se anticipează fiecare cauză și se raportează fiecare mic detaliu, chiar și o mică greșeală care nu a dus neapărat la un accident, doar pentru a nu se mai repeta. În schimb, în accidentele de circulație nu ținem cont de nimic.
Vin experții și fac expertize după un accident, dar nici măcar acelea nu sunt corecte. Am avut discuții cu experți care nu acceptă că există factori ce pot influența major rezultatul accidentului. De exemplu: nu țin cont de temperatura asfaltului, de presiunea din anvelope, de distanța parcursă de mașină până la momentul accidentului. Este una dacă mașina a plecat de 50 de metri, mai ales pe frig, și alta dacă a mers câțiva kilometri, pentru că anvelopele se încălzesc. Iar o anvelopă caldă are o aderență mult mai bună decât una rece.
Aceste lucruri pot fi demonstrate foarte simplu. De exemplu, în poligon: luăm o mașină dimineața, rece, facem o frânare și vedem că se oprește în 20 de metri. Apoi facem câteva ture de încălzire și la aceeași frânare mașina se oprește în 16 metri. Diferența dintre anvelopa rece și cea caldă este de 4 metri. Dacă mai și desumflu o roată, lăsând-o mai moale, aceeași frânare poate face ca mașina să se oprească cu un metru mai la dreapta sau mai la stânga, ceea ce înseamnă că ar fi lovit sau nu ar fi lovit un obstacol.
Diferențele sunt evidente. Cu toate acestea, când vine expertul cu programul lui adus din America, nu ține cont de asemenea factori, iar judecătorul, fără o expertiză reală, dă verdictul doar pe baza acestor simulări.
În primul rând, anchetatorul nu ia în calcul acești factori și nu îi trece în raport. De aceea spun că aceste anchete și expertize sunt viciate, pentru că nu țin cont de elemente tehnice evidente. Și atunci cum să reușești să previi? Cum să-l convingi pe șofer cât de importantă este presiunea din anvelope, încălzirea lor sau o suspensie bună, dacă nu există statistici clare care să arate că un accident s-a produs pentru că s-a pierdut controlul volanului din aceste cauze", a explicat Titi Aur.
