
Analfabetismul funcțional rămâne o problemă majoră în România, recunoaște ministrul Educației
Daniel David, ministrul Educației, a atras atenția că jumătate dintre români se confruntă cu analfabetism funcțional și că școala românească s-a dezvoltat după Revoluție pe paradigme vechi, moștenite din comunism, fără o schimbare reală și durabilă adaptată vremurilor.
"Lucrurile sunt simple. Acum avem în jur de 50% analfabetism funcțional, dacă îi socotim și pe cei din școală care dau testele, și pe cei care au abandonat școala. Analfabetism nu se referă doar la lectură, la text.
Analfabetism științific se referă și la matematică, dacă ești în zona de analfabetism funcțional, nu înțelegi funcționarea lumii, nu înțelegi știința din spatele acestei funcționări: ce înseamnă fizică, faci confuzii între astronomie și astrologie, între chimie și alchimie.
În raportul QX am încercat să dau o serie de explicații. Părerea mea este următoarea, direct spus: educația după Revoluție s-a dezvoltat.
Dar s-a dezvoltat în vechile paradigme moștenite încă din perioada comunistă. Noi n-am abordat niciodată o schimbare paradigmatică de esență, în raport cu spiritul timpului și evoluțiilor din zonă. Sau, dacă am abordat-o, am omorât-o rapid, n-a fost de durată.
Și, de multe ori, aceste schimbări n-au fost coordonate între ele. Vă dau câteva exemple care funcționează prost, în sensul acestor paradigme esențiale: nu știm să împăcăm în zona educației elementul de politică și profesionalism", a explicat Daniel David, ministrul Educației.