
Măsura propusă de PSD pentru a eschiva tăierile de posturi din primării. Reacția lui Mugur Ciuvică
În cadrul emisiunii Miercurea Neagră, difuzată săptămânal, miercuri la ora 12:00, gazda emisiunii, analistul Bogdan Chirieac, l-a întrebat pe invitatul său, președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică despre noua propunere a social-democraților pentru a renunța la una dintre măsurile propuse de Guvernul Bolojan.
Bogdan Chirieac: PSD-ul a mai venit cu o propunere interesantă în această dimineață. A spus că, în privința administrației, „hai să nu dăm oameni afară, ci să reducem bugetul de cheltuieli pe instituții”.
Mugur Ciuvică: Domnul Bolojan a spus ieri că nu este o soluție, pentru că e vorba de tăierea unor posturi și de scăderea numărului de funcționari din instituții. Măsura aceasta este valabilă mai degrabă pe termen lung.
Dacă reduci cheltuielile, poți, teoretic, să le tai un an, iar anul următor să le reintroduci prin diverse mecanisme.
Acum, sigur, și mie mi se pare că Bolojan este, uneori, cam încăpățânat. Dar, pe de altă parte, hai să fim serioși. De câți ani tot auzim același lucru? De cinci ani încoace se spune că statul e putred, că sunt prea mulți bugetari, că aceștia câștigă mai mult decât cei din mediul privat.
Nu asta susțineți de atâta timp? Că sunt mulți bugetari și că bugetarii câștigă mai mult decât privații?”, a explicat Mugur Ciuvică.