Alexandru Rafila a explicat că dezechilibrele financiare din sănătate își au rădăcinile încă din 2008, când contribuția la asigurările de sănătate a fost redusă, iar costurile și nevoile sistemului au continuat să crească, subliniind că soluția pe termen lung ține de sustenabilitate și de dezvoltarea asigurărilor private.
„Sigur că totdeauna agenda publică are două componente. O componentă care ține de așteptări, așa cum spuneți dumneavoastră, și are o componentă indusă de mass-media. Adică sunt aduse în dezbatere diverse aspecte care nu sunt de fapt esențiale, ca să avem acces mai redus la aspectele esențiale ale dezbaterii.
Așa că nu trebuie să ne gândim că o să avem o soluție miraculoasă și nici situația economică actuală nu cred că este în măsură să ofere soluții miraculoase. Dar cred că trebuie găsit un echilibru între politicile preventive și cele care țin cont de serviciile medicale, inclusiv medicamente sau tehnologii medicale inovative la care trebuie să aibă acces pacienți.
Vreau să vă spun că de foarte multe ori am avut această senzație și nu mi-a dispărut din păcate, că discutăm formal multe lucruri care nu țin neapărat de eficiența sistemului de sănătate. Acum, sigur, suntem într-o situație de criză care poate să fie benefică sistemului de sănătate, pentru că atunci când ai o situație de criză trebuie să iei anumite măsuri care poate sunt impopulare, dar care duc, pe termen mediu sau pe termen lung, la o eficientizare, dacă vreți, a activității din acest domeniu, care, sigur, are nevoie de resurse suplimentare și ele, dacă o să vă uitați la cifre, există.
Am auzit pe domnul prim-ministru Olojan spunând că veniturile în sistemul de sănătate au crescut cu 17% și cheltuielile au crescut cu 23%. De ce vă spun lucrul acesta? Este important pentru că, de fapt, acesta este un simptom, dacă vrem să folosim terminologia medicală, care apare în toate țările. Creșterea economică rămâne în urmă, ca procent, rămâne totdeauna în urmă creșterii cheltuielilor din sistemele de sănătate.
Și o să mergem și facem un salt peste ocean și o să vedem că în Statele Unite, care știți bine că sunt cea mai avansată economie și cu cel mai mare PIB, cheltuielile pentru sănătate, directe, indirecte, de toate felurile, reprezintă 19% din PIB. 19% din PIB. Deci de trei ori mai mult aproape decât cheltuielile pentru un armament pe care le face această țară. Mai mult, există în continuare zeci de milioane de persoane care nu au acces la servicii de sănătate.
Sigur, nu are rost să facem comparații, dar vreau să vă spun că acest mecanism prin care creșterea cheltuielilor este mai mare decât posibilitățile de finanțare suplimentară nu este un mecanism care, din punct de vedere economic, să fie viabil. Și aici nu are legătură cu nimic altceva decât cu un mecanism economic care ține de finanțare.
Și indiferent că discutăm, și salut și pe colega noastră, că discutăm de afecțiunile, de bolile rare, că discutăm de medicamentele inovative, discutăm, de fapt, despre posibilitatea de a finanța aceste lucruri. Ele se pot finanța dacă există și o politică înțeleaptă pe care să aducă și bani noi în sistem. Și chestiunea asta încă nu a fost discutată, ea a fost discutată doar pe un palier, pe palierul de creșterea contributivității.
Și acolo era de așteptat să se întâmple lucrul ăsta: 6 milioane de plătitori pentru 16 milioane de beneficiari. Era o disproporție evidentă și prin… Ea a fost construită în timp, nu a fost făcută nici anul trecut, nici acum 2 ani. E o chestiune care a început, în mod înțelept, în anul 2008. În 2008, uite, și îmi pare bine că a început, tot de la Târgu Mureș a început această chestiune în anul 2008. Când s-a redus contribuția la asigurări de sănătate de la 14% la 10%, nota bene, 14% este majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, inclusiv în Germania, ca să discutăm în mod clar.
Și tot atunci, în înțelepciunea lui, domnul ministru de la acea vreme a ridicat și plafoanele de la farmacii, încât să genereze, ca urmare a situației economice și a intervenției Fondului Monetar Internațional, introducerea taxei de clawback. Deci s-au întâmplat. Atunci, în 2008, a început problema. Deci problema nu e nici de anul trecut, nici de acum 2 ani, atunci, din 2008.
Mai mult, atunci existau și niște resurse, pentru că vă aduc aminte, atunci a fost introdusă taxa pe Viciu. Erau vreo 300 de milioane de euro, dacă nu mă înșel, care veneau, pentru vremea aceea, erau bani mulți, foarte mulți erau pentru 2008, 300 de milioane de euro, care veneau direct în să financeze sistemul de sănătate.
Și e clar că, an de an, riducându-se baza de contributivitate, pe de-o parte, procentul fiind mai mic, introducerea de noi medicamente, tehnologii, creșterea costurilor unor activități, care nu pot să fie în afara creșterii costurilor, de exemplu pentru energie, s-a ajuns la o situație care trebuie, în momentul de față, gestionată.
Și discutam de creșterea bazei de contributivitate, dar e un element pentru care nu am discutat și cred că trebuie neapărat discutat, dacă vrem să facem într-adevăr o reformă a sistemului de sănătate. Trebuie, în mod clar, o încurajare a asigurărilor private de sănătate, care, proțară modela, spune, cum este Franța, reprezintă circa 20% asigurările private din totalul cheltuielilor din sănătate.
Lucrul ăsta nu trebuie neapărat să fie o povară sau să fie considerat o povară pentru pacienți, pentru că trebuie să vină la pachet cu un sistem de deductibilități, care să încurajeze dezvoltarea acestui mecanism și trebuie să vină, și aici nu trebuie să ne ascundem după degete, cu o definire a pachetului de bază de servicii medicale, care să stimuleze dezvoltarea acestor asigurări private.
Și atunci o să putem să discutăm despre sustenabilitate, pentru că, indiferent cât o să discutăm pentru probleme pe termen scurt punctuale, care sunt perfect justificate, și eu sunt cel mai mare, dacă vreți, partizan al rezolvării acestor probleme punctuale, există un pericol care este legat de sustenabilitatea financiară a sistemului de sănătate.
Ori sustenabilitatea financiară este foarte importantă, ea trebuie să facă parte dintr-un puzzle care trebuie completat cu performanța pe care o au diverșii furnizori de servicii medicale, mă refer în primul rând la spitale, prin includerea în decontare și a salariilor pe care, în momentul de față, le plătim fără să ținem cont de serviciile pe care le efectuează unii dintre operatori”, a explicat profesorul Alexandru Rafila.
