Excelenţa Sa Dan Mihalache, ambasadorul României în Cipru, spune că din 2004 până acum „Ministerul de Externe şi-a pierdut importanţa”, devenind „un minister periferic”. Conform acestuia, alegerea ministrului de Externe ar trebui tratată ca alegerea unui „număr doi în Guvern” şi dă exemplul altor state occidentale.
„Înainte de a fi ambasador, am fost șeful administrației prezidențiale, am fost și în guvern, am fost și parlamentar și în prima serie de europarlamentari români, deci am o perspectivă și de sus în jos, și de jos în sus, și din afară spre zona diplomatică și din zona diplomatică acum spre în afară. Ceea ce pot să remarc e aşa: cumva, chiar și Ministerul de Externe și-a pierdut importanța, de prin 2004 încoace a devenit un fel de, hai să spunem, minister periferic.
(…) Pentru că eu am fost martor la tot felul de sau, știu de cum merg negocierile între partide și negocierile se fac la paritate. Primul e cu Ministerul de Finanțe, că e obsesia că acolo sunt banii, al doilea e cu Ministerul care merge la negociere de regulă cu Ministerul transporturilor că și acolo sunt bani și cu Dezvoltarea, Mediu și Dezvoltare, adică, și după aia se duce tot mai jos în jos în jos, până apare la paritate; Externele… s-a creat și ideea aceasta, că e o prerogativă a Președintelui. E o prostie până la urmă pentru că nu este o prerogativă a Președintelui. Numirea Ministrului de Externe ar trebui să fie la nivelul unui număr doi într-un guvern cum e în țările normale, cum e în Ungaria, cum e, nu știu, să vă dau alte exemple, în SUA, secretarul de stat, Ministrul de Externe este al doilea om după președinte și chiar înainte ca importanță a vicepreședintelui depinde, mă rog, și de profilul personal. Cultura nu face excepţie de la acest lucru pentru că îmi pare foarte rău, dar indiferent de alocările pe organizaţii, pe cum să spun eu, că trebuie să dăm satisfacţie şi filialelor, nu ştiu, care câştiga alegerile”, a declarat E.S. Dan Mihalache în cadrul podcastului Avangarda, moderat de Ionuţ Vulpescu.
„România a facilitat dialoguri între SUA şi China în anii ’70”
„Există şi teoria diplomatului tehnocrat, care stă cumințel şi care a avut şi părţi pozitive, dar a contribuit pentru că dacă nu ai o viziune şi un cuvânt de spus este foarte greu să te baţi pentru un interes al României din perspectiva politicii externe; şi asta s-a reflectat într-o formă sau alta şi în lipsa de dinamism ideatic la nivelul politicii externe. Că am învățat şi asta e, să spunem, tema, importanţa în guvern şi în arhitectura statului, o temă, reconfigurarea, nevoia de reconfigurare conceptuală e o altă temă. Noi am învățat 15 ani o poezie: politica externă românească stă ancorată între piloni – parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la UE și apartenența la NATO. Foarte corect şi eu cred că aceste trei direcţii trebuie menţinute, dar n-am mai făcut un efort de creativitate dincolo de această retorică, nici în ceea ce privește consistența pe care trebuie să o dai, că e vorba de parteneriatul strategic, că e vorba de apartenenţa la UE sau de NATO, consistență în interiorul acestor direcţii, nu abandonați aceste direcţii, ca să fiu bineînţeles, nici dincolo în ceea ce priveşte a înţelege dinamica unei lumi unde, iată, schimbările au rost, au loc cu foarte multă rapiditate. Apar spaţii de oportunitate pe care România ori nu le remarcă ori trece pe lângă ele.
Acum deja va fi o temă de serioasă reflexie şi de fixat o atitudine pe ceea ce ar putea înseamnă în viitor, o fractură în relaţia transatlantică, cea care în prima jumătate a anului a fost oarecum observabilă. Și tu poți să joci un rol, poţi să fii un interlocutor în UE pe tema, să zicem, reformei în direcţia pe care trebuie să o urmeze UE, care are şi ea problemele de coeziune internă. Poţi să fii în acelaşi timp un vector în dialogul transatlantic sau poţi să fii un vector în dialogul cu alte spaţii, cum ar fi cu o zonă pe care noi am abandonat-o din interacțiuni pe care eu le înţeleg mai greu sau mă rog, înţeleg, dar nu le accept neapărat, a fost dialogul nostru tradiţional cu China. Deci România a fost în stare în anii `70 să faciliteze dialoguri între SUA şi China, dar nu mai e în stare în zona democratică să joace niciun fel de rol, şi atunci dialogul acestui rol românesc se substituie unor ţări care nu au avut niciodată nici un fel de mare relaţie tradiţională, şi mă rog, Orientul mijlociu, zona africană, care e un spaţiu de competiţie, noi nu știm nimic despre lucrurile astea, nu exploatăm nici un fel de tradiţie pe care am construit în ultimul secol cu zonele acestea. Sunt multe lucruri care după părerea mea ar trebui să facă…”, a mai spus ambasadorul României în Cipru.
