Pentru Stelian Tănase, regimul comunist nu a fost doar un sistem represiv, ci o mașinărie absurdă a supravegherii totale. Instituțiile de Securitate urmăreau orice gest, orice cuvânt, chiar și cele rostite în intimitatea casei.
„Era un regim care ajunsese la forme aberante. Aș putea crea o singură problemă: nu trebuia să-ți faci meseria, ci să-ți creezi obiectul muncii. Dacă le spuneai că nu există cărți periculoase, le desființai postul. Nu mai era nevoie de ei. Și atunci îl inventau.
Vorbesc despre Securitate, care era… De la Vladivostok până la Berlin exista o întreagă pânză, o rețea de instituții de securitate. Ei încercau să prevină orice formă de protest. Urmăreau populația, făcând investiții enorme. S-au risipit bani imensi pe… nimic.
Doar ca să-l pândească pe inginerul cutare, care lucra într-o fabrică și spunea bancuri, până la nu știu ce preot care avea prea mulți menori, și așa mai departe.
Am publicat în carte prima cerere de punere a telefonului meu sub ascultare. A rămas așa până în ’89. Am fost ascultați și în acel an. Îmi pare rău că nu am reprodus un document din 1991.
Aveau oameni care ascultau. Și, atunci când apărea ceva interesant, înregistrau. Ca să rămână la dosar.
Pentru mine, când am pus mâna pe dosar în anul 2000, a fost un moment important. Am reușit să regăsesc conversații cu mama și cu tatăl meu, pe care le uitasem aproape complet. Mi-a făcut bine – să le regăsesc vocea.
Desigur, discutam cu grijă. Încercam să ne ascundem sensurile conversațiilor, mai ales când vorbeam despre ce făceam eu, că făceam trăsnăi. Lor le era frică pentru mine. Am găsit aceste conversații. M-am emoționat foarte tare când le-am redescoperit.
Păi da… Și acum devenim un stat de tip Orwell, o societate de tip orwellian. Nu privesc cu ochi buni această direcție.”, a explicat Steliann Tănase.
