Delia Stamate, o româncă plecată din Constanța în urmă cu zece ani, a absolvit recent programul Executive MBA de la Trinity College Dublin, unul dintre cele mai prestigioase din Europa, unde a studiat alături de profesioniști din întreaga lume într-un mediu multicultural, flexibil și orientat spre integrare internațională.
„Eu sunt din Constanța. Am studiat la Universitatea Ovidius din Constanța, la Facultatea de Drept și, de asemenea, la Facultatea de Administrație a Afacerilor. Am plecat din țară acum 10 ani, în 2015, venind la Bruxelles printr-un program de master în Management Science, deci știința managementului, un program de 2 ani, internațional, cu studenți din Uniunea Europeană și din afara Uniunii Europene.
Costul acestuia era similar cu cel al programelor de master din București sau chiar din Olanda. Belgia, în general, menține prețurile accesibile pentru a atrage cât mai mulți tineri.
Ulterior, am început o carieră în domeniul financiar – în engleză numit „Investment Banking”, adică partea de investiții, domeniu în care activez în continuare. Am reușit și am finalizat în octombrie 2024 un program de Executive MBA la Trinity College Dublin. A fost un program la distanță, dar cu prezență periodică în campusul din Irlanda. Se numește Flexible Executive MBA – acesta este cel pe care l-am urmat.
Universitățile au avut grijă să integreze studenții care nu locuiesc în țara respectivă. Există programe de integrare a tinerilor, la fel și la Trinity. A fost un program multicultural, cu colegi irlandezi, dar și din Statele Unite și din diverse alte naționalități și culturi.
Ce au făcut ei foarte interesant a fost organizarea unei săptămâni dedicate integrării înainte de începerea cursurilor. Toți ne-am dus în Irlanda, am stat în Dublin, în campus. A fost important să ne cunoaștem profesorii și să aflăm ce vom studia, dar accentul nu a fost pus exclusiv pe partea academică, ci mai degrabă pe team building.
La fel s-a întâmplat și în perioada masterului, pe care l-am făcut când eram mai tânără, imediat după studiile de licență: foarte multe activități în campus, împreună cu studenții internaționali.
Universitatea din Bruxelles oferea cursuri de limbă franceză și flamandă. Acolo aveai ocazia să cunoști mulți oameni alături de care aveai să studiezi și cu care împărțeai proiecte, ceea ce ajută foarte mult.
Din punctul meu de vedere, acest aspect a contat enorm și a facilitat mult procesul de colaborare, mai ales la Trinity, unde am lucrat online majoritatea timpului, conectați din diverse țări și continente, în fusuri orare diferite.
Faptul că am avut ocazia să ne cunoaștem în persoană și să interacționăm direct înainte de a lucra online a contribuit enorm la succesul programului – și, în primul rând, la succesul nostru.”, a spus Delia Stamate.