Curtea Constituţională a României a validat joi rezultatul alegerilor prezidenţiale.
La şedinţa solemnă a CCR au fost prezenţi preşedintele ales, Nicuşor Dan, şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României de către Curtea Constituţională, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputaţii şi senatorii în şedinţă comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată.
Conform art. 82 din Constituţie, candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Depunerea jurământului se consemnează într-o declaraţie a Parlamentului, prin care acesta ia act de începerea exercitării mandatului Preşedintelui României.
Declarațiile lui Ilie Bolojan
”Este o onoare pentru mine să particip azi și am o mulțumire personală că închidem în condiții democratice un ciclu electoral pe care trebuia să îl închidem anul trecut. Dar aceste alegeri, corect organizate, cu participare mare, arată capacitatea României de a organiza alegeri libere și corecte și că suntem un stat democratic.
E un nou început, al încrederii, un început de speranță. Îi urez mult succes domnului președinte Nicușor Dan și sper să auzim de lucruri bune pentru țara noastră. Dumnezeu să aibă în pază România și românii, oriunde s-ar afla”, a declarat Ilie Bolojan.
Declarațiile lui Nicușor Dan
”Mulțumesc domnului Ilie Bolojan pentru perioada de interimat în care a asigurat stabilitate. Urmează un nou capitol în istoria recentă și contemporană a României. Vreau să îi asigur pe români că înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat. Vor fi multe provocări și sper că vom duce la bun sfârșit toate aceste provocări. Societatea românească a dat dovadă de înțelepciune și sunt convins că va pune presiune pe schimbarea pozitivă necesară.
Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului, pentru prosperitatea economică și voi fi un partener al mediului de afaceri și voi fi un garant al liberăților cetățenești. Vă mulțumesc”, a spus Nicușor Dan.