În cadrul celei mai recente ediții DC Conducem, expertul în conducere defensivă, Titi Aur, a explicat cum trebuie să procedeze o persoane a cărui autoturism a luat foc, sau ce trebuie făcut în situația în care întâmpină un astfel de caz în trafic.

Titi Aur este de părere că trebuie intervenit în anumite circumstanțe, până când nu este prea târziu, de la un moment dat poate pericolul escaladează și trebuie să fim foarte atenți în astfel de circumstanstanțe.

„Ar trebui să fim pregătiți cu extinctor, pentru că, așa cum spun pompierii, un incendiu în primele secunde îl stingi cu un pahar de apă. După o jumătate de oră, nici cu trei sau cinci mașini de pompieri. Este valabil și la mașină.

Dacă ai prezența de spirit în momentul în care apare flacăra sau fumul, indiferent că e sub bord sau că e la motor – mai rar apare în portbagaj – dacă ai extinctorul și te duci și stingi locul acela imediat, atunci ai șanse să salvezi mașina și să oprești incendiul de la început.

Dacă te sperii, dacă nici n-ai extinctor și dacă mai și ridici capota când a luat foc motorul și dai aer este grav. Capota poți s-o ridici, dar o ridici și dai imediat cu extinctorul, sau unul o ridică și unul dă pe flacără – pentru că altfel arde toată mașina.

Astea sunt principalele motive. Și mai e un motiv: mașinile, în ziua de astăzi, sunt din ce în ce mai sofisticate, cu foarte multă electrică și electronică. Electrică cu baterii, baterii suplimentare, tot felul de senzori, tot felul de fire. Atunci e posibil, undeva, să apară o defecțiune care duce la scurt, care înseamnă, de fapt, flacără și ia foc mașina”, spune Titi Aur.

„Ca șofer, participant la trafic, dacă vezi un astfel de incident, ce ar trebui să faci?” întreabă gazda emisiunii, jurnalistul Florin Răvdan.

„La o mașină care arde apar explozii succesive, fiecare roată care se sparge e o explozie. Nu e periculoasă, dar e o explozie care poate să arunce bucăți și chiar și flacără.

Dar când ajunge flacăra la rezervor, atunci e periculos, chiar dacă e benzină, motorină, indiferent ce e. E periculos. Tu, ce poți să faci? Dacă ai extinctor și vrei să ajuți, oprești, scoți extinctorul și ajuți dacă e în prima fază.

Dacă arde generalizat, cu extinctorul de mașină nu mai faci nimic. Ați văzut că și pompierii vin cu putere mare de stingere și tot durează până la stingere.

Eventual, dacă e unul în mașină în prima fază și acela intră în panică – că și asta se poate, nu mai știe să-și deschidă centura, tu ar trebui să fii mai calm, mai lucid. Te duci și-l ajuți. Bineînțeles, dacă nu arde general și nu e în așa fel încât să te ardă și pe tine.

Dar dacă e la început și vezi, mai ales dacă e o femeie și mai ales dacă femeia are și un copil, probabilitatea este foarte mare să intre în panică și să nu mai știe ce să facă”, a completat Titi Aur.