Un comunicat al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, emis joi seara, confirmă că starea de sănătate a Papei Francisc continuă să se îmbunătățească.

Starea de sănătate a Papei Francisc continuă să se îmbunătățească și astăzi, transmite Vaticanul.

„Acesta a alternat terapia cu oxigen cu utilizarea unei măști de oxigen cu concentrație variabilă. Din cauza complexității tabloului clinic, sunt necesare în continuare câteva zile de stabilitate clinică pentru clarificarea prognosticului.

În cursul dimineții de joi, Sfântul Părinte a urmat o sesiune de fizioterapie respiratorie, alături de perioade de odihnă. După-amiaza, după o nouă sesiune de fizioterapie, s-a rugat în capela apartamentului său privat de la etajul 10, unde a primit Sfânta Euharistie. Ulterior, s-a dedicat activităților de lucru”, se arată în comunicat.

Papa Francisc a trecut de cea mai critică fază a bolii. Prognosticul rămâne rezervat

Comunicatul transmis joi seara de Biroul de Presă al Sfântului Scaun vine în contextul în care Papa continuă tratamentul pentru pneumonie bilaterală la Spitalul Gemelli din Roma. El a fost internat vineri, 14 februarie, după un episod de bronșită.

Potrivit rapoartelor, Papa a trecut de cea mai critică fază, însă starea sa de sănătate rămâne complicată. Din acest motiv, prognosticul rămâne rezervat.

Comunicatul transmis joi dimineață a menționat că Papa a dormit bine, s-a ridicat din pat și și-a continuat tratamentul în fotoliu. Are o stare de spirit bună.

Într-o altă declarație de joi, Biroul de Presă a anunțat că Audiența Jubiliară programată pentru sâmbătă, 1 martie, a fost anulată.