Miliardarul american Elon Musk, consilier al preşedintelui SUA Donald Trump, l-a calificat joi drept ”tiran” pe preşedintele Curţii Constituţionale din România, Marian Enache, în contextul anulării alegerilor prezidenţiale române din 2024, transmite Reuters.

În decembrie, Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale înaintea celui de-al doilea tur, după ce documente declasificate au arătat suspiciuni de interferenţă rusă în favoarea candidatului de extremă dreapta Călin Georgescu, un critic al NATO, acuzaţii respinse de Moscova, menţionează agenţia de presă britanică.

Miercuri, preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a denunţat ceea ce a numit ameninţări făcute de Georgescu, care i-a avertizat pe judecătorii Curţii Supreme că, dacă ar fi ales în funcţia de preşedinte, atunci ei vor fi judecaţi pentru înaltă trădare.

La Conferinţa de Securitate de la Munchen desfăşurată la finalul săptămânii trecute, vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, a pus sub semnul întrebării anularea alegerilor prezidenţiale din România, folosind aceasta ca exemplu pentru ceea ce el a numit cenzurarea nedemocratică a liberei exprimări şi a opozanţilor politici de către guverne europene.

Elon Musk, care conduce noul Departament pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), a redistribuit joi o postare de pe platforma sa X despre faptul că preşedintele Curţii Constituţionale din România a respins presiunea SUA pentru organizarea de alegeri corecte.

„Tipul ăsta e un tiran, nu un judecător”, a postat Musk pe X.

Anterior, Elon Musk repostase comentarii ale lui Călin Georgescu, precum şi podcast-uri ale unor gazde controversate de dreapta precum Alex Jones.

Călin Georgescu, care i-a lăudat pe liderii legionari din România anilor ’30 ai secolului trecut şi şi-a exprimat admiraţia pentru actualii preşedinţi ai SUA şi Rusiei, rămâne favorit în preferinţele alegătorilor în sondajele de opinie.

Musk a fost acuzat de amestec în politica europeană după ce a criticat lideri, printre care premierul britanic Keir Starmer, şi a sprijinit în mod deschis partidul de extremă dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD) în perspectiva alegerilor parlamentare germane ce au loc duminică 23 februarie, încheie Reuters.