Tulcea: Mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina

clouds-6980911_1920

O persoană din satul tulcean Grindu a sunat, în noaptea de miercuri spre joi, la numărul unic de urgenţă 112, după ce a primit un mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina. Mesajul transmis de Inspectoratul Gene…

O persoană din satul tulcean Grindu a sunat, în noaptea de miercuri spre joi, la numărul unic de urgenţă 112, după ce a primit un mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina.

Mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă locuitorilor din zona de nord a judeţului Tulcea a avertizat populaţia cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în cuprinsul acestuia fiind enunţate şi măsuri minime de protecţie în astfel de situaţii.

"Avem un singur apel până în acest moment, din zona Grindu, un locuitor a anunţat că ar fi auzit o bubuitură. Colegii din dispecerat au discutat cu apelantul şi i-au explicat situaţia", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, Daniel Năstase.

Continuă explorarea

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24